Grozavu, anunt de ultima ora dupa ce a dus Sepsi in Europa. Ramane inca un an la Sf. Gheorghe
Leo Grozavu (53 de ani) continua la Sepsi si in urmatorul sezon.
Antrenorul a cazut de acord cu sefii clubului si uita de interesul altor cluburi pentru el. Grozavu e pus pe fapte mari la Sepsi.
"E vorba de prelungire pe un an de zile. Am renegociat termenii. Important e sa ne obisnuim cu Europa, sa ne invatam. E o premiera pentru Sf. Gheorghe, mi-as dori sa nu ramana la stadiul asta. Va fi un an foarte dificil. Lumea are mari asteptari de la noi. Toata lumea, nu doar suporterii nostri. Imi doresc sa fac mult mai mult decat am facut la Botosani", a spus Grozavu la Digisport.
Relatia excelenta cu patronul Dioszegi l-a facut pe Grozavu sa fie indiferent in fata ofertelor primite. Omul cu banii de al Sf. Gheorghe nu se implica deloc in problemele tehnice ale echipei.
"Vine la antrenamente, comunicam, ma intreaba de baieti. Nu stie nici echipa de start. E un om cu mult bun-simt. Unul dintre motivele pentru care am ramas aici e ca am liniste. Apoi, am conditii, baza materiala, baietii sunt muncitori, se incadreaza intr-o disciplina. Vrem sa aducem jucatori care sa ridice nivelul echipei. Nu am avut varfuri, adica fotbalisti care sa faca diferenta. Toti jucatorii s-au substituit ideii de grup, de aia am avut si rezultate. Vor mai pleca jucatori, chiar destul de multi. Sunt unii la final de contract, altii in negocieri cu alte echipe", a explicat Grozavu.
Lotul va fi schimbat radical, anunta antrenorul lui Sepsi. Sunt asteptati intre 8 si 10 fotbalisti pentru Conference League. Pana acum, au fost rezolvate transferurile lui Barbut (CSU Craiova) si Hugo Sousa (Astra). Grozavu e convins ca Sepsi ar fi putut sa intre in calculele pentru titlu daca nu ar fi fost record de infectari in lotul sau.
"De semnat, n-au semnat decat Barbut si Hugo Sousa de la Astra. Am avut lot numeros anul trecut, nu mi-a fost usor sa lucrez. Multi jucatori, multe personalitati, toti isi doreau sa joace. Trebuia sa tin pe toata lumea in priza. Am reusit, dar nu mi-a fost usor. Am avut sansa anul asta. Trebuie sa aducem intre 8 si 10 fotbalisti care sunt peste media echipei. Daca nu aveam probleme cu COVID-ul anul asta, cred ca puteam fi o surpriza gen Viitorul, Astra", a spus Grozavu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News