Gustavo, supărat după ce Universitatea Craiova a ratat victoria pe final de meci cu Sepsi OSK
Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 2-2 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, într-un meci din prima etapă a Superligii.
Universitatea a condus cu 2-0, prin golurile marcate de brazilianul Gustavo (29, 59), cel care l-a înlocuit pe Ante Roguljic, accidentat, în minutul 26.
În repriza secundă Vitalie Damaşcan a redus din diferenţă (73), deviind excelent centrarea lui Radoslav Dimitrov, iar Nicolae Păun (87) a restabilit egalitatea cu un şut din marginea careului.
Gustavo, supărat că oltenii au ratat victoria printre degete
„M-am bucurat că am marcat două goluri. Păcat că nu era nimeni acolo pe respingere la golul doi al lor, dar trebuie să vedem de mâine ce puteam schimba.
M-a surprins când am văzut că nu sunt titular, dar se întâmplă.
Sunt multe voci, dar încă nu știu dacă o să plec sau nu. Este normal ca după un an bun să ai oferte. Vedem ce oferte vin. Dacă vine o ofertă bună pentru mine și pentru club e greu să nu plec”, a spus Gustavo la finalul partidei.
Portarul italian Mirko Pigliacelli s-a aflat la ultimul său meci pentru Universitatea Craiova. După patru ani petrecuţi în Bănie, Pigliacelli va reveni în Peninsulă, la Palermo.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News