GALERIE FOTO Guvernul a găsit 100 de milioane € pentru Hagi! Noul stadion din Constanța devine realitate
Construcția noului stadion din Constanța ar putea începe în acest an, anunță Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea.
Guvernul a alocat, în ședința de miercuri, fondurile necesare pentru construirea arenei "Gheorghe Hagi".
Guvernul a găsit 100 de milioane € pentru stadionul "Gheorghe Hagi"
-
Ministrul Dezvoltării spune că cel târziu luna viitoare va fi semnat contractul de execuție, iar apoi vor putea începe lucrările:
"Procedura de achiziție este finalizată. Urmează să se semneze contractul cu constructorul. Ulterior vor urma aceleași proceduri valabile oricărei investiții: organizarea de șantier și grafic de execuție, pe care il vom prezenta in momentul semnării contractului.
Astăzi avem sumele alocate, urmează ca in perioada următoare să primim limita pentru creditele de angajament și în felul acesta să putem semna toate cele trei contracte. Cu siguranță, până la finalul lunii viitoare s-ar putea semna, sau mai devreme", a declarat Adrian Veștea, la finalul ședinței de Guvern.
Noul stadion din Constanța va fi ridicat de asocierea de firme Construcții Erbașu SA - Tracon SRL. Valoarea contractului se ridică la aproape 100 de milioane de euro, cu TVA inclus.
Proiect superb la Constanța
Potrivit proiectului, stadionul "Gheorghe Hagi" va avea o capacitate de 18.200 de locuri. Dacă lucrările vor începe în acest an, arena ar putea fi inaugurată în sezonul 2026/2027.
Clădirea stadionului va integra și o serie de funcțiuni complementare: săli de antrenament- atletism indoor, squash/tenis de masă și fitness, centru de conferințe, spațiu expozițional, spații administrative, spații comerciale și zone de loisir.
Proiectul este realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții și UAT Constanța.
Până când stadionul modern va fi gata, Farul Constanța își va disputa în continuare meciurile de acasă pe arena centrală a bazei de la Ovidiu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News