ZIUA REGELUI HAGI 59 | Ce poreclă a primit "Regele" din partea turcilor, după ce a impresionat la Galatasaray

HAGI 59 | Ce poreclă a primit Regele din partea turcilor, după ce a impresionat la Galatasaray Superliga

Fotbalul mondial îl sărbătorește astăzi pe Gheorghe Hagi, care împlinește 59 de ani.

Sport.ro a pregătit astăzi mai multe materiale speciale, în onoarea celui considerat "Regele fotbalului românesc". În acest articol ne vom aminti de perioada petrecută de Hagi la Galatasaray, între 1996 și 2001.

Ce poreclă a primit Hagi din partea turcilor

Gheorghe Hagi și-a încheiat cariera de jucător după aventura de la Galatasaray. Acolo a câștigat patru titluri, o Cupă a Turciei, două Supercupe, dar și Cupa UEFA și Supercupa Europei, în anul 2000.

Fanii lui Galatasaray l-au poreclit "Comandantul" pe Hagi. Fostul mijlocaș a strâns 192 de meciuri pentru Galatasaray, unde a marcat 71 de goluri și a livrat 64 de pase decisive.

Turcii au vrut să propună o poreclă autentică pentru ei, asta deoarece românii îi spuneau deja "Maradona din Carpați". Așa s-a ajuns la "Comandantul" echipei. Pentru fanii turci, Hagi este cu adevărat un simbol.

Suporterii lui Galatasaray au compus numeroase cântece pentru Hagi, însă cel mai popular are următoarele versuri: "I love you Hagi, I love you Hagi" (n.r Te iubesc, Hagi).

Perioada petrecută la Istanbul i-a adus și foarte mulți bani "Regelui". Acesta a avut un salariu anual de 4 milioane de dolari, la care s-au mai adăugat bonusuri pentru toate trofeele câștigate.

 

 

"Ar fi în regulă să primească o statuie în Turcia"

Fostul mijlocaș de la Fenerbahce, Oguz Cetin (60 de ani), a vorbit recent despre ce jucători care au trecut prin Turcia ar merita să aibă o statuie în țară. Acesta a spus că Can Bartu, Lefte Kucukandonyadis, Camil Turan sunt, în opinia sa, cele trei legende din istoria lui Fenerbahce.

Mai apoi l-a lăudat pe Hagi, care a scris istorie pentru rivalii de la Galatasaray:

"Cred că Hagi este cel mai important jucător care a jucat în Turcia, din fotbalul mondial. A lăsat o amprentă grozavă în țara noastră. Aș spune că este în regulă dacă îi este făcută lui Hagi o statuie.

Când a venit în Turcia, hotărârea de a câștiga, ambiția și caracterul lui nu i-au dispărut", a spus Cetin, pentru publicația Goal.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!