Hagi, asa cum nu l-ai vazut niciodata: "Eu NU pot sa ma simt inferior fata de nimeni! Vreau sa fiu la un club mare, sa fiu cel mai bun din Europa!"
Gica Hagi s-a dezlantuit dupa partida castigata de Viitorul contra Stelei.
Gica Hagi a reusit un nou succes in fata Stelei si a vorbit despre situatia fotbalului romanesc si ce trebuie sa se schimbe pentru a avea rezultate importante atat la nivel de club, cat si la echipele nationale.
"Cu totii in Romania muncim pentru echipele nationale. Noi suntem pilonii de baza: cluburile. De la noi trebuie sa ia jucatori, noi trebuie sa formam, noi antrenam, ei doar selectioneaza. Cand se vor face aceste lucruri la un nivel foarte ridicat eu zic ca vom putea sa castigam. In Europa de Est acum stam prost, printre cei mai prosti. Prost in sensul de rezultate.
In trecut am fost cei mai buni, am fost primii din Europa de Est care am castigat Champions League. Pentru ca noi suntem creativi, ne trebuie decat sa ne organizam. Nu e intamplatoarea acea Liga a Campionilor castigata de Steaua, toata Romania isi dorea asta. A fost o concurenta in anii 80... Craiova, Dinamo si Steaua au ajuns sus, au selectat ce trebuie si dupa aceea s-a castigat.
Speranta mea este ca nu ne-am pierdut mandria de a fi romani, de a ne lupta cu oricine pentru a castiga. Sper ca nu l-am pierdut. Eu voi merge in continuare pe drumul meu pentru ca sunt bagat pana la coate, pana unde vreti sunt bagat, trebuie sa-i sustin pe acesti tineri. Trebuie sa formez cativa, cati pot, o sa sustin acest proiect.
Nu e corect sa vorbim despre post cat timp acolo avem un antrenor. Chiar daca ne mai dam cu o parere sper sa nu se supere. V-am spus totdeauna ca aurul Romaniei este generatia tanara. Avem foarte multi tineri. Avem si antrenori tineri foarte buni. Cine vine acolo trebuie sa stie ca trebuie sa formeze o echipa cu mentalitate de invingator. Este greu, o sa fie o munca foarte greu. Noi nu mai avem o echipa puternica sa se bata de la egal la egal. Cine merge acolo trebuie sa fie constient de asta. Si nu doar echipa nationala, ci loturile nationale.
Eu ma simt mandru. Totdeauna cand cand fac ceva pentru Romania o fac din mandrie, orgoliu. Eu nu pot sa ma simt inferior, cu tot respectul pentru cei de afara dar nu ma pot simti inferior lor. Am incercat mereu sa impun acest spirit: de a avea capacitatea sa crezi in tine, sa te lupti. Daca unu' e mai bun, te duci si dai mana. Dar nu poti sa cred ca un spaniol sau un italian e mai bun ca mine.
Cred ca intr-o buna zi voi antrena o echipa nationala sau un club mare cu care sa castig. Vreau sa fie un proiect mare castigator. Simt ca pot sa o fac, am invatat foarte multe in ultimii 8-9 ani. Sper sa am ocazia, sansa, sa devin cel mai bun din Europa" a spus Gica Hagi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News