Hakim Abdallah a reacționat după ce Gigi Becali a declarat că și l-ar dori la FCSB

Hakim Abdallah a reacționat după ce Gigi Becali a declarat că și l-ar dori la FCSB Superliga

Gigi Becali și-a manifestat intenția de a transfera un atacant la FCSB în ultimele săptămâni ale ferestrei de mercato.

Întrebat dacă a pus ochii pe vreun atacant din România, Gigi Becali l-a nominalizat doar pe Hakim Abdallah (26 de ani), vârful rivalei Dinamo, care a sosit în Liga 1 în urmă cu un an.

În sezonul trecut, Hakim Abdallah a fost folosit mai mult pe poziția de atacant central. Din noua stagiune, Zeljko Kopic l-a utilizat în flancul drept, kosovarul Astrit Selmani fiind vârful ales de Dinamo.

Ce a declarat Hakim Abdallah despre interesul lui Gigi Becali

Jucătorul a mărturisit că nu se gândește decât cum să obțină rezultate bune cu Dinamo, explicând că nici nu auzise despre această informație. 

"Nu am ştiut până să îmi spui tu, deşi auzisem nişte zvonuri, Dar nu ştiam dacă sunt reale.  Nu urmăresc media pentru că nu înţeleg, nu urmăresc ştirile la televizor, urmăresc strict în franceză.

Mă concentrez pe mine, să fiu din ce în ce mai bun în fiecare zi şi să evoluez. Mă concentrez pentru a avea performanţe cu echipa.

Este întotdeauna bine atunci când oamenii se interesează de tine, dar mă concentrez la mine şi sunt atent la ceea ce pot ăs fac să evoluez în fiecare zi ca om, dar şi ca jucător. 

Mă concentrez la munca mea, iar tot ce este în jur, bun sau rău, nu mă afectează. Anul trecut a fost unul dificil pentru mine", a spus fotbalistul. 

Hakim Abdallah (26 de ani) joacă la Dinamo din vara anului trecut, iar în sezonul precedent a marcat 5 goluri și a oferit două pase decisive. Atacantul care joacă pentru naționala din Madagascar a început bine noua stagiune, cu două goluri și două assist-uri în cinci jocuri.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!