FOTO ȘI VIDEO Hakim, pentru Oțelul un chin! Abdallah a primit o notă imensă după meciul senzațional făcut în Dinamo - Oțelul Galați 3-1
”Câinii” lui Zeljko Kopic au scăpat de ultimul loc din Superligă după victoria de pe ”Arcul de Triumf”.
Dinamo s-a impus clar în fața Oțelului, 3-1 pe ”Arcul de Triumf” duminică seara în etapa a 26-a din Superligă, și a scăpat de ultimul loc în clasament.
Dennis Politic (3), Eddy Gnahore (34), amândoi din pasele decisive ale lui Hakim Abdallah, și același Hakim Abdallah (81 - din penalty) au semnat golurile ”câinilor” lui Zeljko Kopic, care au făcut un meci excelent, cu atacantul francez care joacă pentru naționala din Madagascar în prim-plan.
Abdallah a fost de departe MVP-ul întâlnirii, iar Sofascore i-a dat o notă imensă, 8,8.
Internaționalul malgaș cu selecții la reprezentativele de juniori ale Franței a ajuns astfel la 4 goluri și 2 assist-uri în acest sezon de Superligă pentru Dinamo.
Ce a declarat Hakim Abdallah după show-ul cu Oțelul
”Am luptat împreună. Este o victorie obținută de echipă. Știam că o să fie un meci greu, diferit de cel de la Constanța. Am făcut foarte mult efort pentru a fi pregătiți de acest meci.
Nu este o surpriză (n.r. - creșterea lui de formă). Cred că a venit în urma sprijinului constant pe care l-am primit de la colegi și de la conducători. Toată echipa m-a ajutat să-mi ating cea mai bună formă. Suntem o echipă și ne bucurăm de fiecare gol marcat.
Cred în echipă și în mine și vedem ce se va întâmpla, dar vreau să luăm meci după meci”, a spus Hakim Abdallah la finalul meciului cu Oțelul Galați.
Număr enorm de faulturi comise de Oțelul Galați în eșecul 1-3 cu Dinamo
Pe ”Arcul de Triumf”, Oțelul a făcut foarte multe faulturi - 26, conform statisticii oficiale, mai mult decât dublu față de cele făcute de jucătorii lui Dinamo, dar a primit doar 3 cartonașe galbene, toate pe final, după mai bine de o oră de joc, antrenorul Dorinel Munteanu fiind eliminat pentru proteste și injurii.
Anul trecut, un studiu CIES Football Observatory care a analizat 52 de campionate din întreaga lume a relevat că echipa care a comis cele mai multe faulturi a fost Aris Limassol din Cipru, cu o medie de 18,2 faulturi pe meci și cu un indice de 1,71 raportat la numărul de faulturi suferite pe meci (18,2 vs 10,6).
Foto: Sport Pictures, Agerpres
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News