EXCLUSIV Haosul de la Mediaș continuă: "Vom fi depunctați din nou! Dinamo e cea mai bucuroasă acum"
Gaz Metan Mediaș este la un pas de dispariție din cauza numeroaselor probleme financiare.
Gaz Metan a fost penalizată deja cu două puncte de Comisia de Disciplină din cadrul FRF, după ce Ronaldo Deaconu nu și-a primit salariul timp de cinci luni. Pentru medieșeni urmează o nouă depunctare în următoarele zile, crede antrenorul Ilie Poenaru, care anticipează deznodământul altor litigii.
Haosul de la Mediaș continuă
Fără să știe dacă se va mai putea baza pe vreun jucător la antrenamentul de luni, având în vedere că elevii săi și-au manifestat dorința de a pleca cât mai rapid de la Mediaș, Poenaru spune că Dinamo se bucură cel mai mult de haosul de la Gaz Metan, având în vedere că formația lui Flavius Stoican poate evita retrogradarea directă datorită problemelor de la medieșeni.
"Să mergi așa de luni de zile, numai pe promisiuni, să nu se facă nimic, eu să mă transform în de toate, sunt trei în unu... e greu! Eu voi rămâne de partea jucătorilor și i-am întrebat ce vor să facem în această situație. Filip, care e unul dintre cei mai experimentați din vestiar, a spus că mă înțelege perfect și e alături de mine. În momentul ăsta ne-a ajuns deja cuțitul la os și nu mai putem. Noi ne putem continua activitatea, vrem să terminăm campionatul, să salvăm echipa, dar, din păcate, doar noi ne dorim asta. Aici e durerea foarte mare. Avem o primărie în spate care nu spune nimic, doar că ne dă un salariu zilele următoare și cam atât. Avem Romgaz, cu un profit pe 2021 de ordinul sutelor de milioane de euro și nu vine nimeni. Doar promisiuni că în martie vor veni cu o sumă de bani, dar nu spune ce sumă sau cât acoperă.
Noi pierdem puncte de la săptămână la săptămână și se alege praful de munca noastră. După litigiul cu Deaconu, vine domnul Mărginean, vine staff-ul lui Teja. Pe 23 februarie, dacă nu săptămâna viitoare, vom fi depunctați din nou. Și atunci întreb și eu de ce? Toată lumea vorbește de trei milioane de euro datorii. Au intrat 500.000 de euro de la drepturi, primăria a mai dat niște bani, așa că s-au mai stins niște datorii. Din acele drepturi, la jucători au ajuns doar 100.000, deci restul au ajuns la datorii. Nu trebuie acoperite trei milioane azi, ci doar problemele grave, litigiile, care însumează undeva la 500-600.000 de euro. Jucătorii au spus că ar accepta să ne dea lună de lună ceva, dar prime nu, salarii nu, de spus nu spune nimeni nimic.
Din toate lucrurile astea rele, Dinamo e cea mai bucuroasă în acest moment. Nu cred că ne doresc răul, dar la cum stau lucrurile la noi s-ar putea să aibă de câștigat. Mâine voi merge la antrenament, să văd și cu cine. Jucătorii m-au rugat să-i chem pe cei din club și să aibă o discuție cu ei. Cei din club se întâlnesc acum cu jucătorii și vor avea discuții. Mâine, fiind și ultima zi de transferuri, voi fi la antrenament, voi vedea ce s-a rezolvat și în funcție de asta voi lua și eu decizia dacă rămân sau plec de la Mediaș", a spus Ilie Poenaru, la emisiunea Ora Exactă în Sport, de la Pro X.
În prezent, Gaz Metan ocupă locul 14 în Liga 1, care duce la barajul de menținere/promovare, cu 22 de puncte. Dinamo e pe 15, poziție direct retrogradabilă, cu 12 puncte și un meci mai puțin.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News