Helmut Duckadam s-a convins: ”Are cel mai bun lot”
Echipele din vârful clasamentului din Superliga României s-au întărit în această fereastră de transferuri din iarnă.
FCSB, spre exemplu, i-a adus pe Baba Alhassan de la FC Hermannstadt și pe Luis Phelipe de la Poli Iași, în timp ce Rapid București a reușit să pună sigiliu pe mutarea lui Damjan Djokovic, pus pe lista neagră de patronul ”roș-albaștrilor”.
Helmut Duckadam s-a convins: ”Are cel mai bun lot”
Helmut Duckadam, fost președinte de imagine la FCSB, a vorbit despre perioada de mercato din această iarnă și a subliniat faptul că Bergodi, antrenorul Rapidului, are un lot extrem de bun.
- De asemenea, Eroul de la Sevilla a precizat că tehnicianul giuleștenilor nu mai are nicio scuză în lupta din campionat și că presiunea e pe umerii săi
”Eu cred că sunt foarte puțini antrenori care hotărăsc ei transferurile. Și În România. La Rapid îl întreabă, dar nici Bergodi nu cred că are ultimul cuvânt. Antrenorul nu are puterea să spună 'Pe Djokovic nu-l vreau'.
În momentul în care vrei să dai un milion pe Krasniqi, domnul Șucu îi zice, 'Vezi că dau un milion pe el' și Bergodi zice 'Eu nu-l vreau', 'Păi, cum să nu-l vrei, dacă eu dau un milion pe el, ai înnebunit?'.
Eu cred că a fost și el surprins ca Charalambous de unele plecări și unele veniri. Eu așa cred. Și acum se vede măiestria lui Bergodi. Acum are cel mai bun lot. Acum presiunea este pe el, nu mai are nicio scuză (n.r. în lupta din campionat)”, a spus Helmut Duckadam, potrivit DigiSport.
Damjan Djokovic, la Rapid
Damjan Djokovic (33 de ani), mijlocașul transferat de Gigi Becali la FCSB în vară, este noul jucător al giuleștenilor. Croatul de 33 de ani a ajuns deja în cantonamentul Rapidului din Antalya, după ce Gigi Becali i-a oferit 70.000 de euro pentru a-i rezilia contractul încă din această iarnă.
Mutarea a fost acum confirmată oficial și de clubul patronat de Dan Șucu și Victor Angelescu. Înainte de a ajunge la Rapid, Djokovic a fost ofertat și de Dinamo, dar nu a vrut să audă de un transfer la penultima clasată.
”Damjan Djokovic e aici!”, au scris cei de la Rapid, pe rețelele de socializare.
La FCSB, Djokovic a jucat în 23 de partide din prima parte a acestui sezon, a marcat patru goluri și a oferit un assist. În luna decembrie, Gigi Becali anunța că mijlocașul nu mai intră în planurile echipei pentru 2024, în aceeași regăsindu-se Cristi Ganea și Dorin Rotariu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News