Horațiu Moldovan, inamicul numărul unu la Ploiești: ”Mă dor și acum coastele”
Petrolul Ploiești și Rapid București au remizat, scor 0-0, pe ”Ilie Oană”, în cadrul etapei cu numărul 20 din Superliga României.
Rapid a avut emoții încă din startul partidei, după ce Andrei Borza a văzut direct cartonașul roșu în minutul 6. În partea secundă s-a restabilit egalitatea numerică, după ce Paul Papp a fost și el eliminat.
Horațiu Moldovan (25 de ani) a tras primele concluzii după egalul de la Ploiești și se arată mulțumit de faptul că echipa sa a reușit să ”smulgă” un punct împotriva Petrolului, având în vedere giuleștenii au evoluat o bună parte din joc în inferioritate numerică.
Titularul din poarta Rapidului a vorbit și despre golul anulat al Petrolului din prelungirile reprizei secunde. Moldovan susține că a fost lovit de Doua.
Horațiu Moldovan: ”A fost un joc foarte dificil”
„A fost un joc foarte dificil, cred că toată tactica s-a schimbat după acel cartonaș roșu. Nu am apucat să revăd faza, mă bucur că nu am pierdut. Atmosfera a fost foarte frumoasă. Era important să câștigăm cele trei puncte, dar decât nimic e bine și așa.
Eu n-am avut emoții, am avut mingea în mâini și s-a băgat în mine. Mă dor și acum coastele. Probabil așa a fost tactica lor, să mă lovească. Nu e nicio problemă, sunt bărbat și merg mai departe. Poți să spui că e un meci slab, dar e foarte greu să joci cu un om în minus. Cred că cea mai grea minge a fost cea din lovitură liberă, a lui Jair. Noi la fiecare meci ne gândim doar la cele trei puncte. Eu vreau să mă bat la titlu.
Din ce vorbim noi în vestiar, suntem alături de domnul Bergodi, conducerea îi dă credit și cu siguranță ne vom reveni. Avem toate condițiile, trebuie doar să muncim și să obținem rezultate”, a spus Horațiu Moldovan, la flash-interviu.
Rapid este pe locul trei, cu 32 de puncte, după cinci meciuri fără victorie în Superliga României, în timp ce Petrolul a rămas pe locul opt, cu 27 de puncte.
În ultima etapă din 2023, Rapid se va deplasa la Constanța pentru meciul cu Farul Constanța, în timp ce Petrolul va juca tot în deplasare, cu FCU Craiova
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News