Ianis Stoica a dat răspunsul, după ce a primit o ofertă cu un salariu „de trei ori mai mare”

Ianis Stoica a dat răspunsul, după ce a primit o ofertă cu un salariu „de trei ori mai mare” Superliga

Ianis Stoica (21 de ani) putea prinde un transfer în străinătate în această perioadă, dar a refuzat și a ales să rămână la Sibiu.

După meciul dintre UTA Arad și Hermannstadt (1-1), fostul jucător de la FCSB a dezvăluit că a avut o ofertă din străinătate. Aceasta a fost din partea bulgarilor de la CSKA Sofia, cea mai titrată echipă din țara vecină.

Chiar dacă salariul ar fi fost unul ”de trei ori mai mare” la CSKA Sofia, Ianis Stoica a ales să rămână la Hermannstadt, sub comanda lui Marius Măldărășanu.

Ianis Stoica: ”N-am vrut să plec”

Motivul? Campionatul din Bulgaria ar fi sub cel din România, crede atacantul, iar acesta nu ar fi vrut să facă un pas în spate.

”Am refuzat, campionatul nu era…  Da, poți să o spui (n.r. CSKA Sofia). N-am vrut să plec pentru că mi se pare campionatul sub cel al României.

N-am vrut să plec, chiar dacă aș fi câștigat triplu acolo. Am considerat că este mai bine să rămân la Sibiu”, a spus Ianis Stoica, la flash-interviu.

Ianis Stoica a bifat nouă meciuri în acest sezon la Hermannstadt, în campionat și Cupa României, reușind să bifeze două goluri și un assist.

Hermannstadt, pe locul șapte

În urma rezultatului de la Arad, Hermannstadt rămâne pe locul șapte, cu 12 puncte, la două puncte distanță de zona play-off-ului.

Sibienii vor evolua în runda următoare pe teren propriu, împotriva celor de la CFR Cluj, echipa care ocupă, în prezent, locul cinci.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!