Înaintea meciului, Gigi Becali o considera victimă sigură pe FC Botoșani și își făcea calculele pentru play-off și titlu cu 3 puncte în plus. "Îi dau afară pe toți dacă nu câștigăm la Botoșani", spunea apăsat patronul de la FCSB.

Valeriu Iftime i-a dat replica lui Gigi Becali după FC Botoșani - FCSB 1-0

FC Botoșani a reușit surpriza și s-a impus cu 1-0, după un gol marcat la ultima fază de Zoran Mitrov, din lovitură liberă. Pentru moldoveni a fost prima victorie din istoria clubului contra lui FCSB pe teren propriu.

Valeriu Iftime a ținut să îi dea o replică lui Gigi Becali după victoria echipei sale, iar cel care a devenit de curând președintele Consiliului Județean Botoșani nu l-a uitat nici pe Marius Șumudică, antrenorul de la Rapid.

"Este adevărat, pentru noi… N-am câștigat niciodată acasă cu FCSB. Mai vine și un Șumudică care spune că FCSB nu va avea probleme la Botoșani, și domnul Becali, trufașul Becali. Am jucat bine, poate ne-au și motivat declarațiile stupide, ieșite din context.

În seara asta am fost buni, am meritat victoria. Parcă este sensul fotbalului. Au fost mulți oameni, pleacă acasă fericiți. Iar golul… Senzațional! Totul a fost așa, ca o demonstrație de fotbal și o demonstrație a faptului că nimeni nu cunoaște rezultatul înaintea meciului. Toți cârcotașii care spun că Botoșaniul nu joacă pe bune cu FCSB… M-am obișnuit, dar acești fotbaliști plâng după o asemenea victorie. Mă uitam la bucuria jucătorilor mei. INCREDIBIL! Parcă luasem Liga Campionilor!

Nu mai contează, avem o primă pentru ei, copiii au fost formidabili. Au meritat acești copii, merită premiați. Efortul a fost senzațional. FCSB-ul nu s-a mișcat la fel cum se mișcă de obicei. Păreau superiori. Azi n-au fost", a spus Valeriu Iftime, după FC Botoșani - FCSB 1-0, potrivit Sportpesurse.

Pentru FC Botoșani a fost doar a patra victorie din acest sezon. Echipa condusă de Liviu Ciobotariu a urcat pe locul 14, cu 16 puncte în 16 etape, iar pentru moldovenii urmează două partide pe teren propriu, cu Poli Iași și Farul Constanța.

Gigi Becali, înainte de FC Botoșani - FCSB 1-0: " Dacă nu câștigăm, îi dau afară pe toți, să plece"

În ultimele săptămâni, Gigi Becali își făcea mereu calculele privind lupta la play-off sau titlu adăugând 3 puncte suplimentare în dreptul lui FCSB, puncte care ar fi urmat să fie obținute în restanța de la Botoșani.

"Nu concep să nu câștigăm cu Botoșaniul. Dacă nu câștigăm cu Botoșaniul, îi dau afară pe toți, să plece! Dacă nu bați Botoșaniului, n-ai ce căuta la bază", declara recent Gigi Becali.

  • Pentru FCSB a fost al patrulea eșec din acest sezon de Superliga. Campioana României rămâne pe locul 6, cu 24 de puncte, la șase lungimi în spatele liderului U Cluj.

În plus, Gigi Becali chiar o ironiza pe FC Botoșani, spunând că nu se teme de problemele de lot pe care le are FCSB, iar formația lui Liviu Ciobotariu nici măcar nu ar trebui să se apropie de careul bucureștenilor.

"Când joci cu Botoșani, ai posibilitatea să vii pe locul doi, la trei puncte. trebuie să îi bați, și dacă îl bagi și pe Bîrligea fundaș dreapta, trebuie să îi bați. Îl pun pe Andrei Vlad fundaș dreapta, na! Când joci cu Botoșani și ai nevoie de trei puncte, nici nu trebuie să ajungă mingea acolo, nu are ce căuta acolo", mai spunea Gigi Becali, în urmă cu 10 zile.