FOTO Îl mai ții minte pe Sebastian Dubarbier? Fostul campion cu CFR Cluj s-a făcut cântăreț și arată complet diferit
Un fost jucător de la CFR Cluj, dublu campion în România cu gruparea din Gruia, activează astăzi în alt domeniu.
Îl mai ții minte pe Sebastian Dubarbier, jucătorul de bandă stângă adus la CFR Cluj în 2008 din Argentina? A ajuns la 35 de ani și pare să se fi lăsat de fotbalul profesionist.
Cum arată acum Sebastian Dubarbier, fostul jucător al lui CFR Cluj
Dubarbier a ales o carieră în muzică și, într-o lună, a publicat deja două videoclipuri pe canalul său de YouTube. ”Seba Dubar”, așa cum este noul său nume de scenă, arată complet diferit față de perioada petrecută la CFR Cluj.
Ce-i drept, sud-americanul a plecat din Gruia în urmă cu aproape 12 ani. La CFR a sosit de la Gimnasia pentru 800.000 de euro, iar doi ani mai târziu a prins un transfer în Franța, la Lorient, pentru 1,5 milioane de euro.
A mai trecut prin Spania, pe la echipe precum CD Tenerife, Cordoba, UD Almeria și Deportivo La Coruna. În țara sa natală, Argentina, a evoluat ultima oară pentru CA Banfield, pe care a părăsit-o în 2020. De atunci, este liber de contract.
Vârful carierei sale a fost în cei doi ani petrecuți la CFR Cluj, când a atins o cotă de piață de 2,6 milioane de euro.
Supercupa, cele două titluri și trei Cupe ale României cucerite cu CFR Cluj sunt singurele trofee din cariera lui Sebastian Dubarbier.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News