Ilie Dumitrescu a tras o concluzie după gestul nesportiv din UTA - 'U' Cluj
Cele două cluburi s-au înfruntat pe stadionul „Francisc von Neuman” din Arad.
'U' Cluj a reușit să obțină toate cele trei puncte, în urma golului înscris de Daniel Popa în minutul 71. De pe banca tehnică a celor de la UTA Arad a lipsit însă Mircea Rednic, antrenorul principal. Tehnicianul a fost recent operat și are încă nevoie de odihnă.
Ilie Dumitrescu a tras o concluzie după gestul nesportiv din UTA - 'U' Cluj
Cu puțin timp înainte de a fi eliminat, George Cîmpanu a acuzat probleme medicale și s-a întins pe gazon. Lângă el a mers Denis Dumitrașcu, iar cei doi au intrat într-un conflict verbal. Cîmpanu l-a scuipat pe Dumirașcu, iar centralul Radu Petrescu a văzut faza la monitorul VAR și i-a arătat direct cartonașul roșu fotbalistului de la Cluj.
Ilie Dumitrescu, fost internațional român, a remarcat faptul că Ioan Ovidiu Sabău, tehnicianul ardelenilor, are experiența necesară să-l ajute pe Cîmpanu să treacă peste acest moment. Dumirescu a mai evidențiat că antrenorul lui 'U' îl poate face pe jucător să gestioneze mai bine astfel de evenimente pe viitor.
„Drumul lui la club nu se oprește după acest cartonaș roșu. Cu siguranță, el (n.r. Ioan Ovidiu Sabău) se gândește că în viitor poate să îl ajute. Ăsta e un manager adevărat. Eu cred că poate să îl ajute Sabău, sunt convins de acest lucru.
Un gest ca ăsta... Mă uit la înțelepciunea lui Sabău și văd că știe să gestioneze asemena de lucruri”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit DigiSport.
UTA Arad - 'U' Cluj 0-1
În urma acestui rezultat, 'U' Cluj a urcat pe poziția a opta cu 10 puncte. Formația dirijată de Ioan Ovidiu Sabău are acum două victorii, patru rezultate de egalitate și trei înfrângeri în nouă etape.
De cealaltă parte, UTA Arad se situează pe 14 cu șapte puncte. După opt meciuri disputate în primul eșalon al României, echipa pregătită de Mircea Rednic are doar două victorii, o remiză și cinci eșecuri.
În următoarea etapă, 'U' Cluj se va duela cu Universitatea Craiova sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 21:30, în timp ce UTA Arad va face deplasarea tot sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 18:45, la Botoșani.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News