Cele două echipe și-au dat întâlnire în prima etapă din play-off-ul SuperLigii României duminică seară, de la ora 21:00. La ora disputării partidei, termometrele din capitală indicau nu mai mult de 7 grade Celsius.
Ilie Dumitrescu a urmărit primele 45 de minute din FCSB - Rapid și a fost categoric: ”Intensitate!”
În urma primei reprize, tabela de marcaj a indicat 1-1, după ce Daniel Bîrligea a deschis scorul în minutul 29, iar Denis Ciobotariu a restabilit egalitatea în minutul 40.
Ilie Dumitrescu, fost internațional român, a remarcat că au fost 45 de minute bune, cu intensitate și că Rapid a avut o reacție bună după reușita lui Bîrligea.
”Repriză bună, cu intensitate. După golul lui FCSB, Rapid a avut o reacție bună. Cred că imediat intervenea VAR-ul dacă era penalty”, a spus Ilie Dumitrescu la televiziunea DigiSport.
FCSB - Rapid, echipele de start
- FCSB: Târnovanu - Crețu, Dawa, Popescu, Radunovic - Cisotti, Șut, Miculescu, Tănase, Gheorghiță - Bîrligea
- Rezerve: Udrea, Zima, Dăncuș, Kiki, Ștefănescu, Edjouma, Toma, Cercel, Băluță, Musi, Gele, Stoian
- Rapid: Aioani - Braun, Ciobotariu, Pașcanu, Borza - Christensen, Kait, Keita - Dobre, Koljic, Petrila
- Rezerve: Stolz, Onea, Ignat, Săpunaru, Micovschi, Hromada, Grameni, Ademio, Pop, N'Jie, Ankeye, Burmaz
FCSB - Rapid, înainte de meciul direct
Din 2021, de când Rapid a revenit în Superliga, duelurile directe au fost dominate de giuleșteni. În 13 confruntări, FCSB a câștigat doar de două ori, în timp ce Rapid s-a impus de opt ori, iar trei partide s-au încheiat la egalitate.
Mai mult, în ultimele cinci meciuri directe, FCSB nu a reușit nicio victorie, în timp ce Rapid a obținut două succese. Ultimul duel, din martie 2025, s-a terminat 0-0.
Pe teren propriu, roș-albaștrii au obținut opt victorii, cinci egaluri și două înfrângeri. În ultimul meci, FCSB a câștigat cu 1-0 împotriva Universității Craiova.
În deplasare, Rapid a obținut trei victorii, șapte egaluri și cinci înfrângeri. Ultimul meci al Rapidului s-a terminat cu o înfrângere, 0-1, în fața celor de la FC Hermannstadt.