Ilie Dumitrescu a văzut ce a făcut Bergodi și a punctat: "Inspirat!"
Rapid trece printr-o formă excelentă.
-
Rapid a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii.
Ilie Dumitrescu a evidențiat modul în care Cristiano Bergodi a pregătit meciul și a subliniat mutarea excelentă gândită de fostul căpitan de la Lazio: în contextul în care Albion Rrahmani e accidentat, Bergodi a mizat vârf pe Borja Valle.
Ilie Dumitrescu i-a luat la rând. Îi laudă pe toți
Rapid a deschis scorul prin Funsho Bamgboye (36), din centrarea lui Claudiu Petrila. Borja Valle (80) a închis tabela, după o pasă greşită dată de Nicuşor Bancu şi un contraatac, şutul spaniolului fiind deviat decisiv de Ştefan Vlădoiu.
”Mi s-a părut un Rapid extrem de bine organizat, de disciplinat. A excelat axul central, fundașii centrali, Săpunaru cu Iacob, cei doi închizători mi-au plăcut foarte mult, n-au urcat deloc, nici Oaidă, nici Albu, dar făceau foarte bine conexiunea între compartimente. Funsho, în special, a alergat foarte mult.
Inspirat (n.r.- Cristiano Bergodi) cu Borja Valle 9 (n.r.- atacant central). Stan a intrat bine. A schimbat foarte bine Bergodi. Foarte bine și Papeau, e un jucător care ține bine de minge.
La Craiova, deși a schimbat super ofensiv... Intră Markovic, apoi Trică, a jucat cu doi atacanți. Intră și Roguljic. Au controlat jocul, au avut posesia, dar fără ocazii de gol importante. Ce echipă are jucători în banda stângă ca Bancu și Mitriță? Sau Screciu, jucător de națională. E vorba de încredere”, a declarat Ilie Dumitrescu, potrivit Digisport.
Rapid a ajuns la nouă etape consecutive fără înfrângere, având şase victorii şi trei egaluri. Universitatea nu a mai câştigat de trei etape, în care are un egal şi două eşecuri, marcând un singur gol. Craiovenii au doar o victorie în ultimele cinci etape şi două în ultimele opt.
Standings provided by Sofascore
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News