Ilie Dumitrescu avertizează înaintea reluării Ligii 1: "Aici e problema la FCSB!"
Ilie Dumitrescu a analizat meciul amical dintre FCSB și Rakow, disputat în Antalya și încheiat cu eșecul clar al vicecampioanei României, scor 1-4.
După 26 de minute, FCSB era deja condusă cu 3-0. Nowak, Gutkovskis și Lopez au însris pentru polonezi, iar vicecampioana României a redus din handicap abia în minutul 69, prin Billel Omrani. Rakow a stabilit scorul final la una dintre ultimele faze grație golului înscris de Fran Tudor.
Ilie Dumitrescu: "Problema la FCSB este între fundașii centrali"
Ilie Dumitrescu a remarcat că FCSB suferă din nou la nivelul fundașilor centrali, cuplul de astăzi fiind format din Joyskim Dawa și Denis Haruț. Fostul internațional a evidențiat greșelile de marcaj și de poziționare ale lui Dawa de la două dintre golurile marcate de Rakow.
"(n.r - despre primul gol al lui Rakow) Aici e o deviere, un gol norocos al polonezilor. Purtătorul de balon șutează defectuos, balonul este deviat de un atacant cu latul și schimbă traiectoria. Ei au trimis oameni în față, în zona centrală, s-a pasat în zona centrală și a fost șutul ăsta.
(n.r - despre al doilea gol al lui Rakow) Aici este problema... între fundașii centrali. Atacantul pleacă printre fundașii centrali. Pleacă prin fața lui Dawa la faza asta! Aici nu este vina lui Haruț. Atacantul a plecat prin fața lui Dawa.
(n.r - despre al treilea gol al lui Rakow) Pe construcție s-a pierdut mingea la presingul ăsta avansat al adversarilor. Uite, Crețu vrea să strângă în centru, iar adversarul joacă între Crețu și Dawa, dar Dawa, ca poziționare...", a spus Ilie Dumitrescu, la Digisport.
FCSB a pierdut ambele meciuri amicale din Antalya
- FCSB - Pogon Szczecin 0-2
- FCSB - Rakow 1-4
Vicecampioana României va reveni în țară, iar duminică va disputa primul meci oficial din 2023, contra lui FC Hermannstadt, în campionat.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News