Sibienii au condus pe Arena Națională prin golul marcat de Aurelian Chițu, iar campioana a alergat după golul egalizator, care a venit abia în minutul 86, după execuția superbă a lui Valentin Crețu.

Reușita fundașului de 36 de ani este prima în cei cinci ani și jumătate petrecuți la FCSB. Execuția sa superbă l-a impresionat și pe Ilie Dumitrescu.

Fostul mare internațional s-a arătat impresionat de golul reușit de Crețu și spune că este o execuție specifică unui decar.

Ilie Dumitrescu: ”Nu mă așteptam”

”Un gol de senzație. La Crețu s-a văzut că există acel reper, a căutat colțul lung. Au mai fost situații când FCSB a suferit la finalizare, pentru că nu interpretează faza ca la manual.

La Crețu este o execuție de manual. Ăsta e gol de 10, de un număr 10, al unui jucător care are liniște în careu. N-a fost Crețu la faza asta. Nu mă așteptam”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

FCSB urcă, temporar, pe primul loc în Superliga României, cu 38 de puncte, și poate fi depășită de Universitatea Cluj și Dinamo, dacă acestea vor câștiga meciurile cu Gloria Buzău, respectiv Universitatea Craiova.

Hermannstadt își continuă seria de invincibilitate. Ajunge la opt meciuri consecutive fără înfrângere și ajunge la 27 de puncte, la două distanță de Rapid.

În următoarea etapă, FCSB se va deplasa la Arad pentru meciul cu UTA, iar Hermannstadt va juca tot în deplasare, la Iași, cu Politehnica.