Ilie Dumitrescu l-a avertizat pe Gigi Becali: ”Nu poate să coboare mai jos de 30.000 pe lună la el!”

FCSB florin tanase Gigi Becali Ilie Dumitrescu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 28 Mai 2024, 21:02
Data actualizarii: Marti 28 Mai 2024, 21:02

Gigi Becali a anunțat că transferul lui Florin Tănase la FCSB este făcut în proporție de 90%.

Răspunsul fotbalistului a venit rapid și a negat spusele lui Gigi Becali, chiar dacă a recunoscut că va avea o discuție cu finanțatorul roș-albaștrilor.

Ilie Dumitrescu: ”Gigi Becali nu poate să coboare mai jos de 30.000 la Tănase!”

Ilie Dumitrescu susține că Florin Tănase ar putea fi o soluție bună pentru FCSB în următorul sezon, însă fostul mare fotbalist este convins că mijlocașul va reveni la gruparea finanțată de Gigi Becali doar dacă nu își va găsi un angajament mai bun din punct de vedere financiar.

Totodată, Ilie Dumitrescu susține că Gigi Becali va fi nevoit să bage mâna adânc în buzunar dacă va decide să îl aducă din nou pe Florin Tănase, întrucât fotbalistul nu va accepta un salariu mai mic de 30.000 de euro, având în vedere că acesta ”este obișnuit” cu banii primiți din partea arabilor.

Îl retrage puțin pe Olaru, poate să joace cu Olaru și Șut și să joci cu Tănase puțin mai avansat. Cu cineva în dreapta, Băluță, și Coman în partea stângă. E o soluție pentru antrenori. Prioritar este ca Tănase să își găsească o ofertă mai bună. Are o limită. Nu poate să coboare mai jos de 30.000 pe lună la Tănase. Eu merg pe varianta asta, că dacă nu va avea o ofertă mai bună, va merge.

Tănase mai are de jucat. Targetul lui Gigi este să facă bani, iar acum vrea pot-ul ăsta de Champions League, dar trebuie să facă ceva investiții ca să ajungă acolo”, a spus Ilie Dumitrescu la Digi Sport.

Ce a spus Florin Tănase după anunțul făcut de Gigi Becali

N-are cum să se decidă mâine (n.r. dacă vine la FCSB). O să am o întâlnire, mâine, poimâine, nu știu… o să merg pe la ’Ferguson’. Dar noi am vorbit acum o lună, două luni chiar. Și convenția nu a fost asta. (n.r. deci, nu ești aproape de o revenire la FCSB?) Nu! (n.r. ce te-ar face să revii la FCSB?) Ce m-ar face… dacă mă făcea, eram deja acolo (n.r. râde). Nu s-a decis nimic”, a spus Florin Tănase, potrivit Playsport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!