Giuleștenii au deschis scorul în minutul 54, printr-un autogol semnat de Lucian Dumitriu, dar au reușit să restabilească egalitatea opt minute mai târziu prin golgheterul Alexandru Tudorie.

În minutul 83, Marius Șumudică l-a scos pe Aaron Boupendza și l-a trimis în teren pe Alexandru Dobre, iar atacantul gaonez a făcut un gest controversat către fanii aflați la tribuna VIP. Nervos, probabil, din cauza faptului că a fost huiduit, Boupendza le-a făcut semn acestora să tacă, gest care a iritat și mai tare tribuna.

Ilie Dumitrescu: ”Boupendza se va impune”

Gestul făcut de Boupendza a fost rapid criticat în spațiul public. Ilie Dumitrescu, fostul mare internațional, în prezent analist TV, crede că Boupendza se va impune oricum sub comanda lui Marius Șumudică.

”Nu ai voie să faci așa ceva (n.r. gesturile către propriii suporteri), să faci gesturi spre public. Dar ca fotbalist, o să vedeți că o să se impună. E activ, bagă piciorul, își dorește. E nevoie să fie pus în valoare”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

Transferat din postura de jucător liber de contract, Boupendza a bifat până acum șapte partide în tricoul celor de la Rapid, reușind să marcheze de două ori, în campionat și Cupa României.

În următoarea etapă, Petrolul va avea un alt test dificil pe teren propriu, în compania celor de la Universitatea Craiova, în timp ce Rapid se va deplasa la Sfântu Gheorghe pentru meciul cu Sepsi OSK.