Cele două formații și-au dat întâlnire luni seara pe stadionul "Superbet Arena" din cartierul Giulești din capitală, în cadrul etapei #13 a Superligii României.
"Vulturii vișinii" au arătat o poftă de joc inedită și au zdrobit "marinarii" antrenați de Gică Hagi.
Scorul a fost deschis în primul sfert de oră de către Andrei Borza, ex-Farul, care a înscris în minutul 13. Tânărul a fost servit perfect de Petrila și a trecut ușor de apărarea adversă.
Avantajul avea să fie dublat și după triplat în prima repriză, prin golurile lui Claudiu Petrila (30') și Alexandru Pașcanu (40').
Cireașa de pe tort a fost pusă în repriza a doua, când Alex Dobre avea să înscrie o "dublă" la debut. În primă fază, Cristi Manea l-a găsit perfect pe fotbalistul școlit în Anglia, care i-a amețit pe constănțeni și a finalizat la colțul lung, în minutul 72.
Cu doar câteva secunde înainte de fluierul final, mai exact în minutul 90+5, Alex Dobre avea să înscrie iar, din pasa lui Claudiu Micovschi.
Farul Constanța a punctat și ea în minutul 58 prin Denis Alibec, dar golul a fost anulat pe motiv de offside.
Ilie Dumitrescu: "M-au impresionat benzile"
La finalul celor 90 minute, Ilie Dumitrescu, fost mare internațional, a analizat meciul și a tras câteva concluzii.
Fost atacant și tehnician, "Mister" a rămas plăcut surprins de noul sistem încercat de Marius Șumudică, cât și de noile achiziții ale Rapidului, care au făcut un meci foarte bun.
"M-au impresionat benzile, Onea a făcut un meci foarte bun, la fel și Borza. Colaborare foarte bună între mijlocașii centrali. Christensen a ținut bine atacul, s-a implicat foarte bine în finalizare. Câștigul serii mi se pare că au fost Onea și acest Dobre. Boupendza este un punct de sprijin, joacă foarte bine cu spatele la poartă, are mereu soluții, oferă liniște și este extrem de eficient pentru cei din linia a doua. Este un adevărat punct de sprijin.
Petrila este jucătorul care are un raport extraordinar pe faza ofensivă. Mă gândeam că, dacă ai doi jucători de viteză, precum Petrila și Dobre, susținuți de Onea și Borza, ar fi un sistem super echilibrat. Doar așa vor reuși să joace la potențial maxim. El a jucat foarte mult în acest sistem. S-a văzut că Farul nu și-a creat foarte multe situații", a declarat Ilie Dumitrescu la televiziunea Digi Sport.
În urma acestui rezultat, Rapid a urcat pe locul 10 în Superligă, cu 16 puncte în 13 meciuri jucate.
Pentru giuleșteni acum urmează derby-ul cu FCSB, duminică, 27 octombrie, nu mai devreme de ora 21:00. Partida va putea fi vizionată în format LIVE TEXT pe site-ul www.sport.ro.