Ilie Dumitrescu știe unde a pierdut FCSB meciul cu CFR Cluj: „Au suferit la acest capitol”

Ilie Dumitrescu știe unde a pierdut FCSB meciul cu CFR Cluj: „Au suferit la acest capitol” Superliga

FCSB a pierdut în fața CFR-ului, cu scorul de 0-1, joi seară, pe Arena Națională, într-un meci restant din etapa a noua din Superliga.

Fostul stelist Ilie Dumitresu susține că FCSB a avut de suferit la „ultima pasă”, acesta fiind motivul principal pentru care trupa lui Pintilii nu a reușit să câștige meciul cu CFR.

„CFR a împins jocul în partea a doua. Toate ocaziile CFR-ului au venit din faze fixe, Boateng cu capul, apoi Yuri și după a venit golul lui Yanga.

Vlad a respins, Yanga a scos maximum și a înscris la scurt. Apoi au fost ocazii mari ale FCSB-ului, Coman a avut o șansă mare, după ocazia mare a lui Edjouma după combinația cu Șut.

„FCSB a suferit la ulima pasă!”

Bîrligea a intrat bine, putea să finalizeze câteva contraatacuri. FCSB a suferit, a avut pozițional, a controlat jocul, dar a suferit la ultima pasă, a fost o singură pasă excepțională, a lui Șut.

CFR e o echipă solidă, o echipă pragmatică și reușește să scoată maximul din aceste fixe”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit Digisport.

CFR a reuşit a cincea sa victorie consecutivă în campionat. FCSB, care venea după cinci victorii consecutive, a pierdut primul său meci acasă în acest sezon.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!