Ilie Poenaru e disperat: ”Nu vreau să îmi asociez CV-ul cu o retrogradare!”
Gaz Metan Mediaș, pe marginea prăpastiei.
- "Situație incredibilă la Gaz Metan, s-a confirmat intrarea în faliment", se arată pe pagina de Facebook a suporterilor formației medieșene, acolo unde este prezentată și o declarație dată de unul dintre jucători.
Clubul din județul Sibiu are probleme financiare grave, iar soarta clubului se poate decide în următoarele două săptămâni. Conducerea echipei este acuzată că a mințit jucătorii cu privire la datoriile clubului.
Ilie Poenaru, antrenorul principal al lui Gaz Metan Mediaș, este disperat din cauza situației de la club, deoarece nu vrea ca numele lui să fie legat de o retrogradare nemeritată, din punct de vedere sportiv.
”Momentan nu ştiu încă aştept veşti de la ei. Ei sunt acolo. Acum este un consiliu director, au nevoie de 3-4 semnături şi aşteaptă, două semnături din câte au nevoie au fost primite pentru rezilierea contractelor.
Eu aştept până mâine să vedem ce s-a întâmplat. Ei şi-au exprimat dorinţa să plece, vor să renunţe şi la toţi banii, adica tot ce au de primit până acum, vor să renunţe, doar să plece liberi pentru că e ultima zi de transferuri şi e şansa lor să meargă undeva unde le este mai bine. Eu nu mai pot să controlez aceste lucruri, nu mai ţin de mine, am făcut-o până în acest moment, i-am ţinut, i-am făcut să joace, i-am văzut cum s-au comportat, dar toate au o limită!
E decizia lor şi dacă rămân fără ataţia jucători e clar că nu mai am cum să mai continuu. Sunt şi unii juători care nu vor neapărat să plece pentru că în momentul ăsta nu au oferte şi vor să rămână să joace până la vară, dar undeva la 5-7 jucători au oferte.
Foarte greu ca eu să mai continuu pentru că insemană să continuu cu mulţi copii sunt multe etape de jucat, este play-out şi înseamnă ca eu să mă compromit ca antrenor şi nu vreau să asociez CV-ul meu cu o retrogradare”, a declarat Ilie Poenaru pentru telekomsport.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News