Ilie Poenaru, gata de revenire: "Sunt discuții / Mi-aș dori să antrenez un lot ca al FCSB-ului"
Ilie Poenaru, liber de contract de la începutul lunii noiembrie, spune că are discuții cu anumite echipe pentru revenirea în funcția de antrenor.
Poenaru s-a despărțit de UTA Arad pe 1 noiembrie, iar ulterior a fost suspendat de Comisia de Disciplină din cadrul FRF pentru că a dat indicații de la marginea terenului și s-a comportat ca un antrenor principal, în ciuda faptului că nu are licență Pro.
Ilie Poenaru: "Sunt ceva discuții, dar aștept răspunsul în legătură cu suspendarea"
În cazul în care decizia se va menține, Poenaru va fi nevoit să stea în tribună la primele patru meciuri ale următoarei echipe pe care o va pregăti. Totuși, tehnicianul este încrezător că va scăpa de suspendare și spune că ar putea prelua un nou club.
"Sunt ceva discuții, dar așteptăm să vedem după ce răspuns voi primi de la comisie în legătură cu suspendarea pe care o am. Sunt la fel ca toți ceilalți, 4 etape. Motivarea dânșilor a fost că am dat indicații de la marginea terenului și m-am comportat ca un antrenor principal. Într-adevăr, am dat indicații, dar m-am comportat ca un antrenor secund, ceea ce scrie la ROAF.
Pentru asta am fost suspendat și amendat. Am fost în persoană la comisie și le-am spus că nu pot da o sancțiune unui om care se comportă într-un anumit fel pentru că fiecare are starea lui. Vedem și în Europa niște secunzi care sunt mai vulcanici decât principalii. Eu sper să nu stau primele 4 meciuri în tribună pentru că motivarea mea a fost cât se poate de realistă, de concretă. Am fost băgat în aceeași oală cu toți, iar eu nu trebuia să fac parte din acea categorie.
Eu am Facultatea de Sport, carnetul de antrenor, am și licența B, și licența A. Mie doar licența Pro îmi lipsește. Toate sunt făcute la noi la școală, nu în Moldova", a spus Ilie Poenaru, la GSP Live.
Ilie Poenaru: "Recunosc, mi-aș dori să antrenez un lot ca al FCSB-ului"
Întrebat dacă este tentat în continuare să antreneze FCSB, având în vedere implicarea tot mai accentuată a patronului Gigi Becali, Ilie Poenaru a explicat că lotul vicecampioanei ar atrage orice antrenor din România.
"FCSB e tentantă prin prisma lotului pe care îl are. Eu îți garantez că orice antrenor din România își dorește să antreneze acel lot. Vorbesc strict de jucători, de echipă, la asta mă refer.
Ți-ar plăcea să antrenezi pentru că e foarte ușor de lucrat cu ei, e poate cel mai bun lot din România ținând cont și de vârsta pe care o au. Recunosc, mi-aș dori să antrenez un lot ca al FCSB-ului", a mai spus Ilie Poenaru.
De-a lungul carierei, Ilie Poenaru a antrenat la FC Voluntari, Academica Clinceni, Gaz Metan Mediaș și UTA Arad.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News