Implozie la Sepsi!? Un fotbalist a spus tot ce avea pe suflet după eșecul dur cu FCSB
Sepsi nu le-a pus nicio problemă celor de la FCSB, scor 2-5, duminică seara, la Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a zecea a Superligii.
Titular în partida cu FCSB, Cosmin Matei (31 de ani) a avut o evoluție ștearsă, în nota echipei, și a reușit să impulsioneze atactul formației lui Liviu Ciobotariu, antrenor care în actul secund a făcut mai multe modificări. În prima repriză, Sepsi a avut o singură ocazie de a marca, la 0-2, când Varga a trimis balonul cu capul, din poziție ideală, în transversală.
Cosmin Matei, după Sepsi - FCSB 2-5
Cosmin Matei a mizat pe un discurs realist la finalul confruntării cu liderul campionatului. FCSB are șase puncte în plus față de urmăritoarea CFR Cluj (două meciuri mai puțin).
”Este o înfrângere dureroasă, o diferență mare de scor. Am încercat să revenim în joc, să egalăm, din păcate nu am reușit și s-a terminat cum s-a terminat. Am început practic de la 2-0 pentru adversari, au fost două goluri de calitate din partea lor, două execuții frumoase. Am încercat să revenim, dar este destul de dificil mental să-ți impui jocul de la 2-0 pentru adversari.
Consider că a doua repriză am început-o bine, am marcat, am arătat puțăn reacție, dar nu a fost suficient pentru a ține un rezultat bun. Cred că la golul patru al lor era destul de clar că e foarte greu să facem ceva. Ne-au tăiat elanul.
Îngrijorător este că nu am putut să-i dominăm mai mult fizic, luând în considerare că ei au jucat și joi la Sibiu. Fiecare dintre noi trebuie să fie conștient de prestația lui, să-și facă o analiză. Jucăm încă patru meciuri în deplasare, o să fie dificil”, a declarat Cosmin Matei, potrivit Digisport.
- 7 e locul ocupat de Sepsi în Superliga
- Echipa lui Dioszegi a strâns în opt partide (are două mai puțin disputate) 12 puncte
- Sepsi a înregistrat trei victorii, trei remize și două eșecuri
Sepsi - FCSB 2-5
FCSB s-a impus cu 5-2 şi conduce în clasament cu 25 de puncte. Sepsi este pe locul 7, cu 12 puncte.
SEPSI: Niczuly - D. Ciobotariu, Kecskes (Damaşcan 46), Ninaj, Fl. Ştefan (Rondon 77) - C. Matei, Alimi, Francisco Junior (Aganovic 63) - Oroian, Safranko (Debeljuh 77), R. Varga (I. Gheorghe 63). ANTRENOR: Liviu Ciobotariu
FCSB: Târnovanu - Pantea, Ngezana, Lixandru, Radunovic (Panţîru 84) - Ov. Popescu (Djokovic 46), Ad. Şut, Olaru (Haruţ 77) – Miculescu (Oct. Popescu 46), Compagno (A. Băluţă 46), Fl. Coman. ANTRENOR: Elias Charalambous
Cartonaşe galbene: Francisco Junior 20, Ninaj 73 / Târnovanu 30, A. Băluţă 49
Arbitri: Cătălin Popa - George Florin Neacşu, Romică Bîrdeş - Bogdan Dumitrache
Arbitri VAR: Florin Andrei - Ovidiu Artene
Observator: Marian Salomir
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News