"În deplasare la FCSB să începi așa, e penibil". Reacție sinceră din partea oltenilor 

În deplasare la FCSB să începi așa, e penibil . Reacție sinceră din partea oltenilor  Superliga

FCSB şi Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 1-1, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 26-a a Superligii.

FCSB a deschis scorul după doar 58 de secunde, prin Malcom Edjouma, care a reluat în plasă o minge respinsă de portarul Laurenţiu Popescu.

Universitatea a reuşit egalarea în minutul 90+1, când Elvir Koljic a reluat cu capul din cornerul croatului Ante Roguljic, mingea intrând în poartă după ce a fost deviată de Iulian Cristea. Oaspeţii au mai avut o ocazie mare în minutul 89, dar portarul Ştefan Târnovanu a salvat golul la şutul lui Koljic.

În minutul 44, fundaşul stânga al Universităţii, Basilio Ndong, a fost eliminat, dar arbitrul a anulat decizie după verificarea video, pentru offsaid la Valentin Miculescu la faza cu pricina.

FCSB este la al doilea meci pe teren propriu fără victorie, după 2-3 cu Farul. Universitatea Craiova, care pierduse în precedentele două deplasări, venea după o victorie acasă cu campioana CFR Cluj (2-0).

Ce a declarat Alexandru Mateiu după FCSB - Universitatea Craiova 1-1
 

"Cred că am dominat mai mult, am avut posesia mai mult. A început de la mine, știam că sunt periculoși. Greșeala mea, nu se face așa ceva! Bine că m-au salvat colegi! Și în deplasare la FCSB să începi așa, e penibil! 

Nu știu ce listă, pe nimeni nu m-a anunțat nimeni nimic. Îmi văd de treabă, mă antrenez, n-am avut niciun mesaj în telefon. Nu e nicio presiune, cei care suntem aici trebuie să jucăm de la meci la meci și mai bine", a spus Mateiu la final. 

Luptă strânsă în fruntea clasamentului 
 

În urma acestui rezultat, FCSB a ratat șansa de a se apropia la doar cinci puncte de liderul Farul Constanța, care a câștigat pe teren propriu cu Petrolul, 2-0. Vicecampioana a rămas la șapte puncte în spatele echipei lui Gică Hagi, cu patru etape înainte de finalul sezonului regulat.

Pe locul doi este CFR Cluj, care are 53 de puncte, în urma victoriei cu FC Argeș, scor 3-1. În etapa următoare, FCSB se va deplasa la Pitești, unde o va întâlni chiar pe FC Argeș, iar Universitatea Craiova, care a rămas pe locul cinci, cu 45 de puncte va juca tot în deplasare, cu FC Argeș.

Cum arată clasamentul playoff-ului: 

1. Farul - 55p

2. CFR Cluj - 53p

3. FCSB - 48p

4. Rapid - 46p

5. Universitatea Craiova - 45p

6. Sepsi - 37p

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!