Situatia e "salvata", stadionul ramane....inchis! Ce raspuns a primit Dinamo la cererea de inchiriere a stadionului in weekend
Bucurestiul are o arena ultramoderna de 250 de milioane de euro pe care s-au disputat pana acum, de la inaugurare, cateva zeci de evenimente. A fost insa nevoie de o hartie pentru ca primarul interimar al capitalei sa exclame: "De acum, putem spune ca avem o arena moderna". O hartie care nu se stie cand se va tipari.
Razvan Sava, primarul interimar al capitalei, a anuntat ieri redeschiderea stadionului national dupa patru luni in care portile arenei au fost ferecate. Pozand in salvator si anuntand ca "acum avem o arena moderna" in urma obtinerii unei hartii, primarul Bucurestiului a dat asigurari ca stadionul ii poate primi din nou pe fani.
Deschiderea National Arena se face insa doar la nivel declarativ! Cel putin pentru moment. Asta pentru ca, scrie Prosport, ALPAB, administratorul National Arena, transmite ca stadionul nu poate fi redeschis.
Primul club care a solicitat inchirierea arenei a fost Dinamo. Formatia alb-rosie a inaintat o cerere de inchiriere a stadionului national pentru meciul din weekend impotriva Pandurilor Targu Jiu, insa a primit un raspuns negativ: "Nu s-a eliberat hartia".
Sursa citata noteaza ca sefii lui Dinamo au fost instiintati ca ISU nu a eliberat inca autorizatiile de securitate, desi arena a fost clasificata ca respectand toate criteriile necesare. In plus, un alt motiv pentru care arena nu poate fi redeschisa e ca Primaria Capitalei nu a aprobat inca preturile pentru chiria stadionului, o sedinta a Consiliului General urmand, cel mai probabil, sa aiba loc lunea viitoare (Aceste sedinte au loc la finalul fiecarei zi de luni).
"Astazi, primarul capitalei a depus documentatia la ISU pentru obtinerea autorizatiei de securitate la incendiu. Ei vor analiza cererea. E o chestiune de zile pana cand se va da aprobarea. Nu pot sa va spun daca se va juca fotbal pe stadion in weekendul care vine", a spus Alexandru Ichim, purtatorul de cuvant al Primariei, citat de Prosport.
"In urmatoarele doua sedinte se va discuta si problema pretului chiriei. Pretul provizoriu este stabilit, deci asta nu impiedica redeschiderea", a mai spus el.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News