După ce Siyabonga Ngezana a suferit o accidentare care îl va ține departe de gazon aproximativ patru săptămâni, David Kiki (30 de ani) e OUT și el până în iarnă.
Mihai Stoica a dezvăluit că fundașul transferat de Gigi Becali de la Farul Constanța a fost văzut deja de doi specialiști și i s-a recomandat să se opereze. ”Accidentarea e mai rară”, spune oficialul FCSB.
David Kiki, ultima accidentare de la FCSB
Fundașul stânga din Benin nu l-a impresionat pe Gigi Becali cu evoluțiile sale și a fost scos de pe lista înregistrată de FCSB la LPF pentru Superligă, pentru a-i face loc lui Daniel Bîrligea.
"Ngezana e accidentat, Kiki nu e pe listă, are o accidentare care s-ar putea să-l ţină foarte mult în afara tereului. (n.r. - i se îngrădeşte dreptul la muncă, aşa cum a spus impresarul?) Dacă poate munci. Trebuie să poţi fi apt ca să munceşti, ca să emiţi pretenţii să fii pe listă. Kiki a fost văzut de doi specialişti care i-au recomandat operaţie.
În iarnă poate să fie înapoi pe listă, dacă îşi revină. Accidentarea e mai rară, noi avem toate documentele. Nu e disponibil cel puţin până în iarnă. N-am scos de pe listă pe cineva care putea să joace. El nu poate să joace, ar fi trei meciuri în Cupa României, nu îngrădim dreptul nimănui la muncă", a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
3 meciuri a jucat David Kiki la FCSB: cele două cu Virtus din preliminariile Ligii Campionilor (7-1 și 4-0) și unul cu Oțelul Galați în campionat (0-2)
Două săptămâni de foc pentru FCSB:
20 octombrie: Dinamo - FCSB (Superliga, etapa 13)*
24 octombrie: Rangers - FCSB (Europa League, runda 2)
27 octombrie: FCSB - Rapid (Superliga, etapa 14)*
30 octombrie: Dinamo - FCSB (Cupa României, grupe, runda 1)*
3 noiembrie: Universitatea Craiova - FCSB (Superliga, etapa 15)*
* Datele și orele meciurilor din Superliga și Cupa României nu au fost încă stabilite.