OFICIAL Încă un jucător e OUT de la FCSB! Anunțul făcut de club

Încă un jucător e OUT de la FCSB! Anunțul făcut de club Superliga

FCSB s-a mai despărțit de un jucător, după ce a pierdut titlul în sezonul precedent.

Sorin Șerban (23 de ani) a plecat de la FCSB și va juca la Politehnica Iași, nou-promovata din Superligă.

Nu este prima experiență a fundașului stânga la Poli Iași. A mai evoluat în Copou în sezonul 2019-2020, sub formă de împrumut de la FCSB.

Poli Iași a anunțat transferul prin intermediul rețelelor de socializare.

„Bine ai revenit în Copou, Sorin Șerban! 

Fundașul stânga în vârstă de 23 de ani va imbrăca din nou tricoul alb-albastru după ce a mai fost legitimat la Poli în sezonul 2019-2020. Vine de la FCSB, liber de contract.

Mult succes, Sorin!”, se arată pe pagina de Facebook a moldovenilor.

Sorin Șerban nu a primit foarte multe șanse în acest sezon la FCSB. A evoluat în trei partide, în toate competițiile.

Pe lângă Sorin Șerban, de la FCSB au mai plecat Răzvan Oaidă, Iulian Cristea, Deian Sorescu, Joonas Tamm, Boban Nikolov și Billel Omrani, dați afară de la echipă de Gigi Becali după ratarea titlului.

„Nu aducem șapte, n-are rost să aducem șapte. O să aducem doi fundași centrali, poate doi mijlocași și un atacant. Deci cinci fotbaliști! Atac, din ce văd eu, ca să întărim echipa”, a spus Gigi Becali.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!