Inca un SOC in Liga I? ACS Poli vrea sa profite de "scandalul insolventei" de la Galati si sa ramana in prima liga:

Scandalul acordarii licentelor pentru sezonul viitor si al intrarii in insolventa a mai multor cluburi poate schimba din nou alcatuirea Ligii I.

Sezonul 2013/2014 din Liga I a avut un final cu adevarat nebun, nu mai putin de 8 echipe luptandu-se in ultimele doua etape pentru salvarea de la retrogradare si, implicit, de la un dezastru financiar. Cele mai ghinioniste au fost ACS Poli, Sageata Navodari si Corona Brasov. Prima sub linia de retrogradare, ACS Poli Timisoara continua sa spere la salvare.

Iar daca pe teren nu se mai poate, macar la masa verde. Timisoara vrea sa profite de scandalul insolventei de la Galati si sa ramana in prima liga. Otelul, fosta campioana a Ligii I, a intrat in insolventa de mai multa vreme, insa problemele financiare de la club continua.

Ioan Timofte, presedintele lui ACS Poli, spune ca nu exclude o retrogradare a Otelului, chiar daca in acest moment pare imposibil: "Cum altii au profitat, cand Poli Timisoara a fost retrogradata de pe locul 2 al clasamentului, nu m-ar deranja sa fim si noi bagati in prima liga", a spus acesta.

Ar putea ramane fara Alexa

Retrogradati din punct de vedere sportiv, timisorenii spera ca in sezonul viitor sa isi faca o echipa competitiva si sa reuseasca din nou promovarea. Acest lucru se poate intampla insa fara antrenorul Dan Alexa, cel care, desi antreneaza de doar doua luni, are deja oferte de la alte echipe din prima liga.

"Alexa are oferte. In Romania au cam fost cautati antrenori fara coloana vertebrala, care depinde de o mie de euro sau de o ciosvarta pe care le-o arunca conducatorii. Alexa nu face parte din categoria asta", a mai spus Timofte.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!