Incepe auditul pentru preluarea lui Poli! Cum va fi influentat clubul de sentinta Tribunalului care il poate trimite pe Iancu 10 ani la puscarie!

Incepe auditul pentru preluarea lui Poli! Cum va fi influentat clubul de sentinta Tribunalului care il poate trimite pe Iancu 10 ani la puscarie! Superliga

Tribunalul Bucuresti l-a condamnat pe Marian Iancu la 10 ani de inchisoare in "dosarul Rafo". Decizia poate fi atacata la Curtea de Apel.

Marian Iancu a avut, in aceasta dupa amiaza, o intalnire cu Constantin Ostaficiuc, presedintele Cosiliului Judetean Timis si cu Adrian Orza, viceprimarul Timisoarei, in care s-a stabilit ca autoritatile locale vor prelua 51% din actiunile clubului.

Iancu spune ca in scurt timp va incepe auditul, in urma caruia se va stabili exact situatia financiara a clubului.

"A fost o intalnire in care am discutat posibilitatea ca autoritatile locale sa devina actionari majoritari la FC Timisoara. Reprezentantii autoritatilor au fost foarte deschisi la aceasta idee si sunt increzator ca cele discutate vor fi puse in practica. Va fi facut un audit, pentru ca toate partile implicate sa stie exact care este starea societatii pe care functionaza clubul, iar cand acest audit va fi finalizat vom putea vorbi mai concret, probabil in cateva saptamani", a spus Iancu.

Iancu: "Ancheta Tribunalului nu are nicio legatura cu Poli Timisoara!"

"Acest dosar nu are legatura cu fotbalul, cu acte de coruptie, si cuprinde evenimente din perioada 2000-2001. Grupul de firme BkP nu este implicat in acest dosar. Clubul Politehnica Timisoara nu are nimic de suferit de pe urma acestei decizii. Actionarii persoanei juridice FC Politehnica Timisoara SA nu sunt implicati in acest dosar", a afirmat Marian Iancu in comunicat.

Totodata, Iancu a declarat ca nu este implicat in niciun dosar legat de rafinaria Rafo si ca nu a creat niciun prejudiciu statului roman: "Nu este vorba de niciun dosar Rafo. Personal, nu sunt implicat in niciun dosar legat de acea rafinarie! Nu am creat niciun prejudiciu statului roman atata timp cat am condus Rafo. Ba din contra, am recuperat peste 260 de milioane de euro, bani pe care-i datorau predecesorii mei statului roman. La data prezenta, Rafo nu mai are nicio datorie bugetara si asta in urma programului de reorganizare pe care l-am condus."

El a mai explicat ca instanta i-a considerat in mod eronat pe el si pe fratele sau actionari in cadrul unor firme in sarcina carora s-au stabilit prejudicii. Iancu a adaugat ca aceasta eroare va fi indreptata de Curtea de Apel si de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

"Este vorba de un dosar care priveste mai multe firme, printre care si una din grupul VGB, careia nu i-a fost retinuta in aceasta hotarare niciun prejudiciu cauzat statului. In dreptul celorlalte firme, s-au stabilit prejudicii, dar in mod eronat, pe langa proprietarii acelor firme m-au acuzat pe mine si fratele meu ca fiind actionari. Lucru cu totul si cu totul neadevarat. Firmele la care am facut referire nu sunt de tip-fantoma, iar actionarii exista si sunt cetateni romani, parte in dosar. Aceasta este eroarea judiciara pe care o vor indrepta Curtea de Apel si Inalta Curte de Casatie si Justitie", a mentionat Iancu.

Presedintele clubului FC Timisoara, Marian Iancu, a fost condamnat la zece ani de detentie in dosarul Rafo, de catre Tribunalul Bucuresti, care a decis si condamnarea fratelui acestuia, Octavian Iancu, la noua ani de inchisoare, si a lui Constantin Margarit la opt ani.

Sursa: Mediafax

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!