Chiar în startul meciului de pe Arcul de Triumf, între fanii ardeleni a luat naștere un conflict care a degenerat și care s-a stins abia după intervenția jandarmilor.
Incidente în tribune la Dinamo - U Cluj
Forțele de ordine au pătruns în Peluza Sud a stadionului Arcul de Triumf și au scos de pe stadion cinci fani ardeleni. Aceștia au fost conduși la autospeciala Jandarmeriei unde au fost identificați și amendați.
Se pare că cei cinci suporteri nervoși s-au ales cu sancționi contravenționale în valoare totală de 2.500 de lei. De altfel, timp de un an, aceștia nu vor mai avea acces la competițiile sportive.
Comunicatul Jandarmeriei
”Precizare Jandarmeria Capitalei, meci de fotbal FC DINAMO București - U Cluj, stadion Arcul de Triumf, 24 ianuarie 2025
La începutul partidei de fotbal, în Peluza Sud a stadionului, s-a iscat un conflict între un grup de suporteri oaspeți.
Jandarmii au intervin imediat, iar trei suporteri oaspeți au fost extrași și conduși la autospeciala jandarmeriei în vederea identificării și luării măsurilor legale împotriva acestora.
Astfel, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.500 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, acestora fiindu-le aplicată și măsura complementară de interzicere a accesului la competițiile sportive pe o perioadă de un an”.
Ulterior, oamenii legii au mai identificat două persoane implicate în conflict, astfel că, în total, au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale în valoare de 2.500 de lei.