Insolvența, singura șansă pentru un club din Liga 1! Datoriile i-au ajuns din urmă
O nouă echipă din Liga 1 este pe punctul de a intra în insolvență.
În ultimul meci din Liga 1, Academica Clinceni a fost umilită de Universitatea Craiova. Elevii lui Reghecampf au făcut spectacol la prima partidă disputată pe noul gazon de pe „Ion Oblemenco” și au câștigat cu un categoric 5-0.
Astfel, pe lângă situația dramatică din clasament, ilfovenii fiind pe ultimul loc în campionat, cu doar 3 puncte după 12 etape, Academica Clinceni riscă depunctarea. Potrvit gsp, gruparea pregătită în prezent de Ionuț Chirilă trebuie să îi achite lui Adi Popa 6.000 de euro până pe 26 octombrie. În caz contrar, ilfovenii vor pierde două puncte.
Marți, 19 octombrie, Clinceni a mai trecut de un hop. Eugeniu Cebotaru, aflat acum la Petrolul, și-a primit restanțele în valoare de 15.000 de euro, iar „lanterna roșie” a clasamentului a scăpat de depunctare. Însă, pentru a șterge o parte din datorii, oficialii clubului au în plan intrarea în insolvență.
Inclusiv jucătorii care au decis să continue la Academica se plâng de problemele financiare. După meciul cu Universitatea Craiova, Paul Pîrvulescu a menționat că lipsa banilor este un factor important pentru decăderea clubului care anul trecut se califica în playoff-ul Ligii 1.
„Mi-e foarte greu să vorbesc în aceste momente. Este al doilea meci în care pierdem cu 5-0, e dureros. E clar că suntem într-un moment prost. Nu ne iese nimic.
E greu în acest moment. Mai sunt meciuri multe, o să fie și playout, dar trebuie să schimbăm ceva la noi. Nu știu ce, nu sunt în măsură să mă gândesc ce putem face.
Gândiți-vă că de la mijloc în sus am pierdut toți jucătorii. Totuși, suntem jucători care avem meciuri multe în Liga 1. Sunt probleme financiare, știe toată lumea, dar în momentele când mergem la antrenamente sau ne prezentăm la meciuri nu se gândește nimeni la asta. Cei din conducere ar putea face mai mult, la fel ca și noi în teren”, a declarat Paul Pîrvulescu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News