Instinct de 'killer'. Ianis Stoica, după Hermannstadt - U Cluj. "Să nu fim lași, să dăm vina mereu pe antrenori!"
Victorie mare pentru Hermannstadt, scor 2-1 cu U Cluj, sâmbătă seara, în etapa a 17-a din Superliga.
Ambele goluri ale sibienilor au fost marcate de Ianis Stoica (3 - penalty, 62), primul după ce Dorin Codrea l-a faultat pe Alessandro Murgia, iar al doilea din pasa lui Aurelian Chiţu. Golul clujenilor a fost reuşit de armeanul Artur Miranian (90+2), după o minge respinsă greşit de bulgarul Antoni Ivanov.
Ianis Stoica și-a arătat clasa în meciul câștigat sâmbătă seara de formația lui Marius Măldărășanu. Fiul lui Pompiliu Stoica, fost fotbalist la Steaua și Astra, continuă forma bună arătată și la reprezentativa de tineret condusă de Daniel Pancu, selecționată calificată la EURO U21 2025.
La finalul partidei cu "Șepcile Roșii", Ianis Stoica a avut un discurs apăsat în care a întărit ideea că jucătorii și fanii nu trebuie să acuze la înfrângeri membrii staff-ului tehnic. Atacantul a vorbit și despre oficialii lui Hermannstadt. Daniel Niculae a devenit recent președinte al formației din Sibiu.
Ianis Stoica: "S-au băgat niște bani în semn de susținere, toate astea ne-au motivat"
”Nu e important că am dat eu goluri, ci că am câştigat, veneam după o serie lungă de înfrângeri şi mă bucur că am reuşit să câştigăm. Conducerea, preşedintele, directorul sportiv, toţi au avut nişte discuţii motivaţionale cu noi în această săptămână, chiar şi cu Mister înainte de meci a fost o şedinţă foarte bună, am văzut că nu suntem singuri.
S-au băgat şi nişte bani, în semn de susţinere. Toate astea ne-au motivat. A venit în vestiar (n.r.- preşedintele Daniel Niculae), dar şi patronii şi-au făcut treaba foarte bine în această perioadă, consider că e şi meritul lor. Dar şi al lui Marius Măldărăşanu, care nu a renunţat şi ne bucurăm că am reuşit să schimbăm chestia asta, că la înfrângeri trebuie să plece antrenorul.
Nu, trebuie să ne schimbăm noi, jucătorii, să nu fim laşi, să dăm vina mereu pe antrenori. Nu cred că suntem în măsură să cerem prime de joc deocamdată. Trebuie să ne facem treaba şi banii vor veni. Nu că am ceva (n.r.- cu cei de la U Cluj), eu sufăr când mă înjură suporterii, dar asta este. Am petrecut o perioadă foarte frumoasă acolo. Nu joc altfel cu U Cluj, joc la fel cu toate echipele. Astăzi s-a nimerit să fiu eu cel care dă două goluri, dar Mister mi-a spus mereu să joc pentru echipă”, a declarat Ianis Stoica, potrivit Prima Sport.
- FC Hermannstadt venea după opt meciuri fără victorie, ultimele şase fiind înfrângeri. Universitatea Cluj a obţinut doar un punct în ultimele trei etape.
- În tur, Universitatea Cluj s-a impus în fața propriilor suporteri cu scorul de 3-1.
HERMANNSTADT: Căbuz - Bejan, Găman (Căpuşă 10), Ionuţ Stoica - Antwi, Murgia, A. Ivanov, Tiago Goncalves – S. Balaure (Biceanu 65), A. Chiţu (S. Buş 65), Ianis Stoica. ANTRENOR: Marius Măldărăşanu
UNIVERSITATEA CLUJ: Gertmonas – Boboc (D. Oancea 57), Masoero, I. Cristea, Lasure (A. Miranyan 71) – D. Codrea (Ov. Popescu 46), Bic – Oaidă (Raţă 46), Nistor, M. Thiam - Blănuţă. ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău
Cartonaşe galbene: Tiago Goncalves 22, S. Balaure 54, Căpuşă 75 / I. Cristea 25, Boboc 45+2, Lasure 69
Arbitri: Ionuţ Coza – Marius Cristian Marchidanu, Florian Alexandru Vişan
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News