Interviu cu Radoi: Diferenta intre Steaua UEFAntastica si actuala generatie pe care vrea s-o duca in Liga, dialogul cu Chivu cand Becali l-a chemat si cine i-a influentat decisiv cariera de antrenor
Intr-un interviu acordat pentru site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal, Mirel Radoi a vorbit despre ce impact a avut revenirea sa in vestiarul Stelei, ce antrenor i-a influentat cariera si cat de mare e diferenta intre generatia UEFAntastica a Stelei si actuala echipa.
Radoi se considera norocos. Nu toti antrenorii isi incep cariera la Steaua: "Vorbisem si cu Cristi Chivu despre acest moment. Eu am avut noroc ca am ajuns direct la Steaua, unde presiunea de zi cu zi este la fel de mare ca atunci cand eram jucator. Ar fi fost probabil mai greu daca intram ca antrenor intr-un club mic, unde cerintele nu sunt la fel de mari."
Radoi spune ca Liga I de astazi este mai slaba decat atunci cand a plecat. Acum valorile nu mai sunt la fel de echilibrate. Are dreptate, mai ales ca Steaua este singurul club din Liga I care si plateste pentru transferuri. Doar Craiova a mai dat bani pentru aducerea unui jucator in aceasta vara. Pe Radoi, cel mai mult l-a emotionat revenirea in vestiar, acolo unde a fost capitan: "Trairile au fost diferite. Ca jucator am avut emotii greu de descris pentru ca am gasit jucatori cu personalitate, carora trebuia sa le devin un bun coleg. Ca antrenor nu am avut aceleasi sentimente, e alta pozitie.", a spus Radoi pentru LPF.ro
Radoi le-a transmis jucatorilor sai ca nimic nu se compara cu Champions League. Nici macar un turneu final de campionat european: "Am avut privilegiul de a evolua la turneul final de Campionat European. Din pacate, nu am jucat la niciun Campionat Mondial. Pentru mine, Champions League a avut o incarcatura mult mai mare decat Campionatul European. si acum, cand aud imnul Champions simt furnicaturi in tot corpul."
DIFERENTA INTRE STEAUA UEFANTASTICA SI ACTUALA GENERATIE: "E greu de spus in acest moment care e diferenta dintre actuala Steaua si cea din semifinala UEFA! in acea generatie paream mult mai apropiati, mai maturi, luam deciziile impreuna. Forta grupului era atu-ul nostru. Baietii de acum sunt in regula, pot deveni un grup unit, responsabil. Cred ca ii trebuie mai multa maturitate in timpul meciurilor cu miza. Sunt momente cand nu reusim sa ne concentram de la inceput, din primele minute. Vedeti cum s-a intamplat si cu Trencin, in meciul tur, am avut nevoie de 25 de minute sa intram in joc. La acest capitol trebuie lucrat serios."
CE ANTRENOR L-A INFLUENTAT: "E greu sa ai o filosofie proprie de la inceputul carierei. Eu am lucrat cu antrenori mari si incerc sa iau de la fiecare partile care imi placeau mie ca jucator, si sa le combin pentru a-mi pregati elevii cit mai bine. Am lucrat cu antrenorii de la loturile de juniori, cu Cartu, Oli (n.a. Olaroiu), Piturca, Boloni, Eric Gerets. Am vazut antrenamente ale lui Mourinho, Guardiola. in plus, studiul individual este foarte important. De la Steaua au plecat inaintea sezonului sase jucatori, iar impreuna cu echipa mea am incercat sa aducem fotbalisti care se pot plia cat mai repede pe ceea ce intentionam sa le cerem."
MESAJUL PENTRU SUPORTERI: "Din pacate, acesta este adevarul! Important este ca suporterii sa vada o schimbare de atitudine in evolutiile noastre. Mai multa determinare si responsabilitate, si asa vor veni rezulatele. Usor-usor, prin rezultate bune si atitudine responsabila fata de joc sper sa-i readucem pe toti in tribune. Pentru ca fotbalul se joaca in primul rand pentru ei, pentru suporteri!"
SURSA: LPF.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News