Întrebat despre transferul lui Florin Tănase, Gigi Becali a oferit răspunsul
Saga Florin Tănase la FCSB continuă.
În prezent, Florin Tănase este liber de contract după despărțirea de Al-Okhdood din Arabia Saudită.
Finanțatorul campioanei României a vorbit despre potențialul transfer al fostului "decar". Întrebat despre revenirea lui Florin Tănase, latifundiarul din Pipera a oferit un răspuns scurt și la obiect.
"A plecat omul în vacanță cu soția, cu familia. Are și el treburile lui. Vom vedea după. Dacă a zis omul, ce vrei. Așteaptă și el", a declarat Gigi Becali, potrivit Digi Sport.
Florin Tănase a recunoscut că așteaptă o ofertă din străinătate
Florin Tănase a confirmat că, deși există discuții cu FCSB, prioritățile sale sunt momentan altele. El a precizat că se află în vacanță și că așteaptă o ofertă din străinătate.
"Nu o să mă duc astăzi la el (n.r. Gigi Becali). Eu o să plec acum în vacanță cu cel mic și în câteva zile o să mă întorc. Nu o să merg în cantonament cu Steaua (n.r. FCSB). Așa am decis! Trebuie să merg și eu într-o altă vacanță și de abia după voi vedea. Aștept, încă e devreme. Adică nu am vorbit de prea multe ori, timpul le va decide", a spus Tănase pentru iamsport.ro.
Cifrele lui Florin Tănase
Florin Tănase, în vârstă de 29 de ani, a avut o carieră variată și a evoluat pentru echipe precum FC Voluntari, FCSB, Al Jazira și Al Okhdood. Iată câteva dintre statisticile sale:
- FCSB: 228 meciuri, 83 goluri, 41 assist-uri
- Viitorul: 86 meciuri, 24 goluri, 14 assist-uri
- Al Okhdood: 25 meciuri, 2 goluri, 3 assist-uri
- Al Jazira: 24 meciuri, 6 goluri, 3 assist-uri
- FC Voluntari: 2 meciuri, 0 goluri, 0 assist-uri
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News