Învățămintele unui meci care a relansat campionatul. Florin Caramavrov, după Universitatea Craiova - CFR Cluj 1-1

Învățămintele unui meci care a relansat campionatul. Florin Caramavrov, după Universitatea Craiova - CFR Cluj 1-1 Superliga

CS Universitatea Craiova – CFR Cluj 1-1 a fost meciul care ar putea relansa lupta pentru titlu, dacă FCSB câștigă azi în fața celor de la FC U Craiova.

de FLORIN CARAMAVROV

1. La pozitiv, trebuie să ne rămână în memorie această încăpățânare fotbalistică, specific oltenească, de a juca până la capăt și de a încerca prin orice mijloace corecte să marchezi, punând presiune pe adversar, fără să-l lași să-și tragă sufletul. 

Asta a făcut echipa lui Reghecampf. A crezut, a sperat, și-a pus în valoare toate atuurile, a alergat, a fost pozitivă, nu și-a permis clipe de răgaz, chiar dacă a avut și momente în care construcția nu-i mai ieșea așa cum își dorea. Dar a luat-o permanent de la capăt, la fiecare fază, la fiecare minge câștigată. 

Craiova a fost agresivă fără să depășească limitele regulamentului, spre deosebire de oponenta ei, care s-a întrecut în intrări dure, în proteste vehemente, de la Camora la Dan Petrescu, și în injurii – vezi cazul Bălgrădean din final. 

2. Dan Petrescu a pierdut iar pe mâna lui, încercând să adoarmă adversarul și Fotbalul, totodată. Au fost porțiuni bune din meci în care campioana României s-a mulțumit doar să destrame acțiunile gazdelor, să rupă jocul, fiind preocupată să conserve un 1-0 fragil, în loc să încerce să se desprindă, poate decisiv.

Și nu e prima dată când Bursucul face asta, deși și-a mai luat-o de multe ori. Dar ăsta e stilul lui, probabil nu are cum să și-l schimbe, n-ar mai fi Dan Petrescu. El își asumă astfel de rezultate, problema lui este că au început să fie cam multe în ultima vreme. Numai în precedentele trei partide, CFR a fost egalată după ce a condus, cu 2-1 și 3-2 la FCSB și cu 1-0 în confruntările cu Botoșani și Craiova.

3. Și un amendament pentru Boloni. Dacă ar fi avut curiozitatea să se uite măcar la două meciuri din campionatul românesc, și mă refer la Dinamo – FCSB și la CS Universitatea – CFR, ar fi observat, cu ochiul lui magic, de mare antrenor, trei băieți talentați, care ar putea deveni foarte valoroși dacă ar trece și prin mâna unui tehnician experimentat, cum e el: Octavian Popescu, Ianis Stoica și Claudiu Petrila, autori ai unor execuții și goluri senzaționale. Și dacă ar fi un pic mai exigent cu el însuși, ar mai fi putut remarca și talentul lui Baiaram sau al lui Ivan.

Îi mai aduc aminte de Racovițan, Rus, Drăgușin, Mihăilă și îi pot spune că avem jucători talentați. Ne mai trebuie cineva să-i antreneze și să facă o echipă națională măcar dornică de performanță, dacă nu performantă din prima.

Concluzia meciului de aseară: Universitatea a meritat să egaleze, poate merita chiar mai mult, în timp ce campioana a ratat victoria pe mâna ei sau, mai bine-zis, pe mâna lui Dan Petrescu. Mingea e acum la Octavian Popescu, Ianis Stoica și ai lor colegi.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!