Ioan Andone știe cine trebuie să o antreneze pe Dinamo: "Cel mai în măsură"
Ioan Andone a antrenat-o și el în două rânduri pe Dinamo București.
Fostul tehnician a stat pe banca tehnică a "câinilor roșii" în perioada iunie 2010 - iulie 2011, dar și în perioada mai 2016 - februarie 2017, timp în care, adunat, a bifat 72 de apariții la cârma echipei.
Ioan Andone știe cine trebuie să o antreneze pe Dinamo: "Cel mai în măsură"
Cum Dinamo București a rămas fără antrenor, după ce Ovidiu Burcă s-a despărțit pe cale amiabilă de clubul din Ștefan cel Mare, Ioan Andone a subliniat că cel mai în măsură om pentru banca tehnică a "câinilor" e Liviu Ciobotariu.
- "Ciobi" a rămas și el fără echipă, după ce s-a despărțit de Sepsi OSK. Covăsnenii i-au și găsit înlocuitor (DETALII AICI)
"Antrenorul trebuie să aibă pedigree de Dinamo. În general, foștii jucători au reușit ca antrenori. Ciobotariu pare cel mai în măsură, a mai trecut prin din astea, a salvat-o pe Voluntari. La Sepsi a fost bine în cupele europene, acum nu știm ce s-a întâmplat.
Florin Bratu, mie îmi place Bratu pentru că îi spune jucătorului direct. Ovidiu i-a cocoloșit, i-a luat în brațe. Ca antrenor, accepți greșeala, dar când se repetă, o spui direct, o spui și în public, o spui și în vestiar. Poate să intre în discuții și Ionuț Badea, e un băiat inteligent, a trecut prin curtea lui Dinamo.
Din ăștia trei, nu știu dacă Ciobi se înhamă la munca asta de mâine. Acum ar fi un avantaj mare. Joacă contra echipei pe care a antrenat-o. La Dinamo, dacă vrei să intri acolo și să rămâi patru-cinci ani, mergi când e nevoie de tine, pentru că altădată poate nu mai au nevoie", a spus Ioan Andone, potrivit DigiSport.
Cum a reacționat conducerea de la Dinamo după plecarea lui Ovidiu Burcă
Eugen Voicu, acționarul majoritar din Red&White, a vorbit pentru PRO TV și Sport.ro despre despărțirea lui Ovidiu Burcă de Dinamo și a subliniat că îl respectă mult pe antrenor pentru ce a făcut la club.
"Am avut o discuție astăzi și concluzia pe care am tras-o foarte repede amândoi a fost că e bine să încetăm de comun acord relațiile contractuale.
A fost greu pentru toată lumea. Și pentru noi și pentru Ovidiu. Îl respectăm foarte mult pentru ce a făcut pentru clubul Dinamo și în același timp ca om consider că e un om cu caracter puternic.
Planurile noastre erau diferite, dar rezultatele sportive nu ne-au permis să continuăm și din păcate lucrurile se opresc aici", a spus Eugen Voicu pentru PRO TV și Sport.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News