Ioan Becali, anunț despre revenirea lui Alexandru Cicâldău în Superliga României: ”Există o posibilitate!”

Ioan Becali, anunț despre revenirea lui Alexandru Cicâldău în Superliga României: ”Există o posibilitate!” Superliga

Mihai Rotaru îl așteaptă pe Alexandru Cicâldău înapoi la Universitatea Craiova.

În urmă cu trei ani, oltenii l-au vândut celor de la Galatasaray pentru 6,5 milioane de euro, dar internaționalul român nu a reușit să se impună, iar în ultimii doi ani a fost împrumutat la echipe precum Ittihad Kalba și Konyaspor.

Ioan Becali: ”Există posibilitatea ca Cicâldău să vină la Craiova!”

Contractul lui Alexandru Cicâldău cu Galatasaray va expira abia peste doi ani, însă mijlocașul nu intră în planurile turcilor. Revenit în această vară la gruparea Cim-Bom, fotbalistul își caută o nouă echipă, iar una dintre variante ar fi să revină la Universitatea Craiova sub formă de împrumut.

Ioan Becali, agentul fotbalistului a recunoscut că sunt șanse ca Cicâldău să îmbrace din nou tricoul Universității Craiova, însă, ca acest lucru să se întâmple, agentul va trebui să îi convingă pe turci să plătească o parte din salariul fotbalistului.

Cicâldău se va antrena cu cei care nu sunt pe lista lui Galatasary și vom încerca să-i găsim și lui o echipă. Există posibilitatea să vină la Craiova, dar trebuie să convingem clubul Galatasaray să participe la salariul lui Cicâldău. El mai are contract cu Galatasaray încă doi ani. Anul acesta și încă unul, până în vara lui 2026”, a spus Ioan Becali, potrivit Fanatik.

  • 3 milioane de euro este cota de piață a lui Alexandru Cicâldău, potrivit Transfermarkt.

După ce a devenit campion alături de Viitorul (n.r. actuala Farul), Cicâldău a fost cumpărat în 2018 de Universitatea Craiova, unde a rămas timp de trei sezoane.

La Universitatea Craiova, Cicâldău a marcat 33 de goluri și a oferit 21 de pase decisive în 129 de partide.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!