Ardelenii i-au cauzat fostei campioane prima înfrângere din acest sezon și s-au distanțat din nou de locul doi. Universitatea este pe primul loc, cu un avans de șase puncte față de locul doi, ocupat de Universitatea Craiova, care are un meci în minus.
Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul clujenilor, a tras primele concluzii după meciul câștigat de echipa sa și a anunțat obiectivul pentru acest sezon.
Tehnicianul liderului din Superligă spune că Universitatea Cluj își propune accederea în play-off la finele sezonului regulat.
Ioan Ovidiu Sabău: ”Ăsta e obiectivul. E asumat de mine și de jucători!”
„Și noi avem jucători are avem valoare. Începusem să ne pierdem un pic din încredere, jocul acesta a fost ce trebuie, am fost concentrați, bine organizați. Prima repriză mai modestă, chiar dacă am avut un oarecare control. În a doua repriză am împins foarte bine jocul, am jucat destul de repede pe benzi. Vreau să-i felicit pe jucători, o victorie muncită și meritată.
Schimbările dau randament când intră cum trebuie. Eu zic că am arătat bine și am avut o stare bună. Voiam neapărat să ne luăm o revanșă față de celee două jocuri. Am arătat ca o echipă de pe primul loc.
Arătăm ca o echipă foarte bună. Dominăm, sunt 5-6 etape dacă nu greșesc, suntem pe primul loc. Obiectivul este play-off, este asumat de mine, de jucători, de experiența lor. Nu trebuie să ne ascundem. Ăsta e obiectivul și trebuie să luptăm pentru el. Mă doare că nu pot să-i mulțumesc pe toți, mă uit la fețele lor, la dezamăgirea lor că nu joacă. N-ai cum, este imposibil. Îmi pare foarte rău că nu pot să le dau la toți minute să joace”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, la flash-interviu.
Oțelul Galați era singura echipă neînvinsă din acest sezon, cu patru victorii și șapte rezultate de egalitate. Astfel, moldovenii rămân, temporar, pe locul trei, cu 19 puncte, la un punct distanță de urmăritoarele CFR Cluj, Petrolul Ploiești și Dinamo București.
În următoarea etapă, Universitatea Cluj se va deplasa la Botoșani, iar Oțelul Galați va primi vizita Unirii Slobozia.