Ioan Ovidiu Sabău a vorbit despre revanșă înaintea duelului cu FC Voluntari: "De la ei trebuie să vină"

Ioan Ovidiu Sabău a vorbit despre revanșă înaintea duelului cu FC Voluntari: De la ei trebuie să vină Superliga

FC Voluntari și U Cluj sunt adversare în ultima etapă din play-out, partida având o miză importantă pentru ambele formații. 

Mesajul lui Ioan Ovidiu Sabău, înaintea duelului cu FC Voluntari

Echipele au fost adversare și în ultima etapă a sezonului regulat, atunci când au încheiat la egalitate, iar U Cluj a ratat șansa de a se califica în play-off.

De această dată, ardelenii au nevoie de victorie pentru a fi siguri de locul zece, care i-ar duce la barajul pentru Conference League, în timp ce ilfovenii trebuie să câștige pentru a spera să se salveze de la retrogradare. 

"Ei vor fi foarte motivați, e foarte riscant pentru ei jocul rezultatelor. E o echipă matură, care nu știu cum de a ajuns să lupte la retrogradare. O echipă cu jucători foarte buni, omogenă. Dar și noi trebuie să fim foarte motivați. Mi-am dorit la ultimul meci de acasă să avem alt spirit, alt ritm, altă încredere. Bine că am reușit să evităm toate acele discuții după joc.

Dacă am fi pierdut știți ce s-ar fi întâmplat. Ce ne interesează este să terminăm în primele 10, să putem juca barajul. Cred că ar fi totuși o performanță.

Eu îmi doresc (n.r. - revanșa). Sper să gândească și jucătorii la fel. Nu întotdeauna un antrenor trebuie să găsească cuvintele ca să atingă inima, motivația jucătorilor. Cred că sunt niște contracte, niște obiective, niște sume de bani pe care ei le vor primi, dacă își vor îndeplini obiectivele. De la ei trebuie să vină această mare dorință de a-și lua o revanșă.

Am pierdut acolo posibilitatea să jucăm în play-off. Am fost aproape. Vreau să văd o reacție din partea lor. Mai mult curaj. La acel meci am jucat cu teamă", a declarat Ioan Ovidiu Sabău. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!