Ionel Ganea, la un pas de demitere: "A incalcat contractul, l-a jignit pe Moraru!" Anuntul facut de administratorul Rapidului:
Administratorul special al Rapidului, Dragos Fratila, spune ca Ionel Ganea a incalcat clauzele contractuale atunci cand l-a "jignit" pe actionarul majoritar Valerii Moraru.
"In calitatea de Administrator special al FC Rapid SA si fata de atributul legal pe care mi-l confera art. 103 alin. 2 din Legea privind procedura insolventei, respectiv acela de a conduce activitatea clubului Rapid, am obligatia legala de a lua toate masurile necesare pentru a apara imaginea clubului si de a informa corect opinia publica, atunci cand in presa vor fi aparut afirmatii mincinoase ce pot afecta imaginea clubului Rapid. Astfel, apreciez ca afirmatiile facute in presa de antrenorulul clubului Rapid, dl. Ganea, prin care il jigneste pe actionarul majoritar al clubului, dl. Valerii Moraru, sunt total nefondate, neadevarate si deplasate, incalcand in acelasi timp clauza contractuala conform careia antrenorul nu are voie sa faca declaratii de presa prin care sa aduca atingere imaginii clubului", se arata in comunicatul semnat de Fratila.
Administratorul special al societatii aflate in insolventa sustine ca actionarul majoritar a emis bilete la ordin de 2,5 milioane de lei in favoare clubului Rapid si a semnat un contract de publicitate in valoare de 300.000 de euro:
"Domnul Valerii Moraru a venit la Rapid cu scopul de a salva clubul, asumandu-si obligatii direct, sau prin compania familiei sale, astfel cum este prevazut in contractele incheiate; a emis bilete la ordin in favoarea clubului de 2,5 milioane lei, a semnat contract de publicitate de 300.000 euro platibili pana la sfarsitul sezonului, platile fiind deja demarate conform graficului convenit, a investit in reabilitarea bazei sportive pentru a asigura conditii optime pentru antrenament si face in continuare eforturi pentru a asigura atragerea de fonduri necesare, cum ar fi, spre exemplu, din publicitate, pentru ridicarea performantelor clubului si pentru iesirea din insolventa".
Dragos Fratila a tinut sa precizeze ca in cazul in care antrenorul Ionel Ganea nu isi atinge obiectivul trasat, de a obtine 17 puncte in primele 10 etape ale Ligii I, contractul sau va fi reziliat. "Dl Ganea are obligatia de a-si respecta obligatiile asumate prin contract fata de club; nu este treaba domniei sale ce investitii a facut actionarul majoritar si nici cine anume ii poate rezilia contractul, pentru ca, daca nu-si atinge obiectivele, chiar nu mai are importanta cine anume ii va rezilia contractul. Imaginea clubului este importanta in aceasta perioada dificila, iar orice gest public necugetat ne poate crea prejudicii reale prin pierderea unor oportunitati in privinta unor posibili parteneri interesati de publicitate", se mai arata in comunicatul de presa.
Sursa: Mediafax
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News