Frecvența cu care informații confidențiale din vestiarul Rapidului ajung în presă i-au dat de gândit fostului internațional. El a menționat ca exemple discuțiile dintre Șumudică și jucători, precum și cazul Boupendza, ca fiind dovezi ale unei campanii de denigrare a antrenorului.
"Nu se poate ca orice discuție pe care o ai cu un jucător să apară în presă", a spus Ganea, potrivit Prosport, adăugând: "Sau, dacă eu fac un antrenament și mă exprim altfel, apare în presă. Nu vi se pare ciudat?"
Șumudică are viață grea la Rapid
Fostul atacant al Rapidului a subliniat că, în ciuda scandalurilor, Șumudică își îndeplinește obiectivele sportive, iar echipa este pe drumul cel bun spre calificarea în play-off.
"Tot așa se merge din scandal în scandal și Șumudică își îndeplinește obiectivul. Play-off și gata, la revedere", a mai spus Ganea.
Rapid ocupă locul șase în clasamentul Superligii, cu 32 de puncte, la egalitate cu Petrolul Ploiești, ocupanta locului șapte în clasament.