Ionuț Chirilă, exploziv după numirea lui Marius Șumudică antrenor la Rapid

Ionuț Chirilă, exploziv după numirea lui Marius Șumudică antrenor la Rapid Superliga

Marius Șumudică a fost prezentat miercuri dimineață antrenor la Rapid, iar seara a condus primul antrenament. 

Rapid a intrat într-o nouă era de miercuri, 21 august. Șefii formației giuleștene l-au demis pe Neil Lennon și l-au instalat în funcția de principal pe fostul atacant și antrenor al echipei, Marius Șumudică.

Tehnicianul în vârstă de 53 de ani a fost ultima dată pe banca celor de la Gaziantep, în urmă cu cinci luni, iar de atunci a fost analist sportiv și, pretinde el, a refuzat mai multe posturi de tehnician. 

  • Romanul Care A Refuzat Fc Barcelona A Fost Cea Mai Mare Greseala A Vietii Mele 4

Din valul de reacții privind numirea lui Șumudică la Rapid sare în evidență și afirmația lui Ionuț Chirilă. Stabilit în Franța, la Cannes, fostul antrenor de la juniorii lui Dinamo și Rapid susține că o mare influență în instalarea lui Șumudică a avut-o Mircea Lucescu! 

Ionuț Chirilă: "Un rol important în numirea lui Şumudică la Rapid a avut Mircea Lucescu"

Iată mai jos discursul lui Ionuț Chirilă. 

„Şumudică e un antrenor susţinut în fotbalul românesc. El va aduce însă un nivel superior în ceea ce priveşte circulaţia balonului, posesia, construcţia atacurilor poziţionale, spectaculozitatea. Oricum, Rapidul nu are cum să se ducă mai jos de atât, nici dacă nu ar avea antrenor! Şi la Şumudică mai e o problemă!

Un rol important în numirea lui Şumudică la Rapid a avut Mircea Lucescu. În momentul în care Şucu a primit undă verde de la Lucescu, s-a făcut mutarea. Dacă mai erau pe listă cinci antrenori, au căzut toţi ca spicele. Domnul Şucu ascultă dumnezeieşte de sfaturile lui Lucescu în fotbal. Aşa fac şi alţi patroni, stau drepţi în faţa lui nea Mircea, însă pe bună dreptate, pentru că are autoritatea necesară. Problema e că nu întotdeauna aprecierile lui au fost juste, ca acum, când Şumudică la Rapid e alegerea corectă.

E unul dintre copiii lui de suflet, cu care a câştigat campionatul la Rapid în 1999, când Şumudică a marcat 14 goluri. L-a luat întotdeauna în braţe şi l-a susţinut inclusiv în traseul de antrenor. Nu cred că Lucescu e străin nici de unele numiri ale lui Şumudică în Turcia în perioada în care Lucescu era selecţioner acolo. E o conexiune între ei", a declarat Ionuț Chirilă, potrivit Gsp. 

Marius Șumudică, euforic după instalarea la Rapid

Noul antrenor al echipei de fotbal Rapid Bucureşti, Marius Şumudică, a afirmat, miercuri, în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial, că reîntoarcerea "acasă" reprezintă cel mai frumos moment din cariera sa.

"Sunt clipe pe care probabil că le trăieşti rar în viaţă, m-am întors acasă. Am avut o surpriză, pentru am găsit un club foarte bine structurat, cu oameni care îşi fac treaba foarte bine pe fiecare palier şi antrenorul are liniştea de a se ocupa doar de partea tehnică şi de a pregăti echipa astfel încât rezultatele să fie pozitive. Mă bucur.

E una dintre cele mai frumoase zile din cariera mea profesională, pentru că ajung la clubul pe care îl iubesc, la care am avut cele mai mari performanţe ca jucător şi nu am ascuns niciodată dorinţa de a performa şi ca antrenor. Îmi doresc din suflet ca rezultatele să vorbească, asta este cel mai important, pentru că de foarte multe ori vorbim mult şi facem puţin.

Mulţumesc domnului Şucu şi domnului Angelescu pentru că nu a fost uşor să ţii un club că acesta, este foarte greu. Avem tot ce ne trebuie pentru a face performanţă. Din momentul de faţă rezultatele vor vorbi. Eu vreau să vorbesc mai puţin şi mai mult să vorbesc pe teren. E un timp foarte scurt, dar nu trebuie să ne găsim alibiuri, trebuie să scoatem maximum până la cele două meciuri ale echipei naţionale. Trebuie să ne cunoaştem mai bine şi să ne punem la punct partea fizică", a declarat Şumudică.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!