Ionuț Lupescu, atac dur la adresa foștilor conducători de la Dinamo: „N-au fost investitori, au fost cămătari”

Ionuț Lupescu, atac dur la adresa foștilor conducători de la Dinamo: „N-au fost investitori, au fost cămătari” Superliga

Dinamo traversează o perioadă extrem de dificilă atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar.

Fostul fotbalist legendar al lui Dinamo, Ionuț Lupescu, consideră că principalul motiv care a dus la situația actuală îl reprezintă faptul că investitorii pe care i-a avut clubul din „Groapă” în ultimii ani s-au comportat ca niște cămătari.

„Kaiserul” le recomandă oficialilor dinamoviști să numească în administrația clubului un fost „câine”, care să ia măsurile ce se impun, în beneficiul clubului.

„Problema este la Dinamo că nu s-a dat credit băieților tineri, care sunt acolo și care pot să învețe, până la urmă, că toți am învățat, toți învățăm. Era și Răducioiu, era și Marius Niculae, și alții, și Dănciulescu, pot să învețe din mers, și eu am învățat din mers treburile în administrație, înțelegi? Dar pentru că au fost fotbaliști sunt luați așa, vin cei așa ziși investitori, că la Dinamo n-au fost investitori, au fost cămătari, vin din afara fotbalului și cred că dacă au făcut o afacere înseamnă că se pricep și la fotbal.

Lupescu îi critică pe foștii patroni

Iată că au demonstrat de-a lungul anilor că au dus la faliment acest club. Dezastruos. Așa au condus ultimii 15 ani-2O de ani. Toți! Toți! De ce nu s-a dat niciodată posibilitatea unor foști jucători? Nu mai înțeleg acum, există un administrator judiciar, -încă o dată, n-am nimic cu domnul Mureșan, să nu mă înțelegi greșit – dar există un administrator judiciar care este Zăvăleanu, nu?

Și cel care conduce clubul acum este ce? Alt administrator… De ce nu putea să fie acel administrator Marius Niculae, de exemplu? Sau Ionel Dănciulescu, care era problema? Crezi că le era greu o zi-două să citească regulamente și să știe despre ce vorba?”, a spus Ionuț Lupescu, potrivit playsport.ro.

CS Mioveni și Dinamo se întâlnesc în etapa 20 din Liga 1, joi, de la ora 17:30.

Dinamo ocupă locul 15 în clasamentul Ligii 1, cu 12 puncte, unul mai mult decât ultima clasată. Cu o victorie în meciul cu Mioveni, „roș-albii” ar putea urca până pe 13 în clasament, poziție ocupată acum chiar de rivala de joi seară.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!