EXCLUSIV Ionuț Rada despre schimbarea polilor de putere în Cluj: "'U' are tot ce îi trebuie pentru a rămâne sus"
„U” a reușit luni seara o victorie consistentă în Giulești (2-0), după un joc foarte solid în toate zonele terenului și aproape pe toată durata meciului.
Ionuț Rada, fost fotbalist la Steaua, CFR și Rapid și actualmente promotorul programului The Rada Way, prin care îndeamnă oamenii la mișcare și la un stil de viață sănătos, vorbește despre rivalitatea fotbalistică din Cluj, dintre „U” și CFR, și despre surprizele ediției în desfășurare a campionatului românesc.
Ionuț Rada: "La U Cluj s-a investit foarte mult, sunt fotbaliști cu experiență"
Rada crede că Universitatea Cluj a devenit o echipă puternică pentru că s-a și investit mult, dar, în principal, pentru că are în comăponență jucători experimentați și un antrenor foarte bun: „U a început foarte bine în campionat, dar a fost eliminată în Cupă. E o echipă la care s-a investit foarte mult în ultimul timp, sunt fotbaliști cu experiență, care joacă de ceva timp împreună. Au un antenor valoros și cu experiență, deci au tot ce le trebuie pentru a se lupta pentru un loc important anul acesta. E clar că atunci când ajungi pe primul loc ai un entuziasm aparte, dar în același timp simți și o presiune”.
„U” a reușit luni seara o victorie consistentă în Giulești (2-0), după un joc foarte solid în toate zonele terenului și aproape pe toată durata meciului.
Ionuț Rada: "Ne putem aștepta la surprize"
Ionuț Rada crede că, acum, cel mai important este cum vor ști cei din club să gestioneze presiunea care apare inevitabil când ești pe primul loc: „Vom vedea dacă jucătorii, stafful, ceilalți oameni din club vor gestiona această presiune, pentru că nu e ușor să stai pe primul loc și să menții ritmul ăla.
U, clar, a îmbunătățit față de anii trecuți, deci ne putem aștepta la surprize. E o luptă interesantă în Cluj. E clar că, după ieșirea din Europa, CFR are obiectivul numărul unu câștigarea campionatului. Dar, pe lângă cele două echipe din Cluj, este și Rapid care-și dorește, chiar dacă a început mai slab, este FCSB, actuala campioană, mai este și Farul, iar Dinamo poate să fie o echipă surpriză".
„U” e pe primul loc în clasament, neînvinsă, cu 21 de puncte după 9 etape, urmată de Oțelul, cu 16 , în timp ce FCSB e pe 11, iar Rapid pe 12, ambele cu câte 9 puncte!
Fostul fundaș central, campion cu CFR în 2012 și câștigător al Cupei României cu Rapid în 2006 și 2007, ar vrea ca Dinamo să se califice în play-off: „Au avut un început foarte bun, dar să vedem dacă vor menține ritmul ăsta. Sunt lucruri frumoase pe care le face antenorul Kopic. Cred că asta este soluția și pentru alții. Iei un antrenor, îl lași să-și facă treaba, tragi niște concluzii și îl ajuți din toate punctele de vedere. Au avut încredere în el cei de acolo și acum se văd rezultatele. Sper să aibă continuitate. Eu îmi doresc în play-off echipele de tradiție, echipele care vor da culoare play-off-ului”.
Dacă intră și Universitatea Cluj, și Dinamo în play-off, cine iese dintre echipele cu pretenții? Răspunde Rada: „Farul, Sepsi. Pentru că Farul a vândut mult, iar la Sepsi sunt probleme, s-a schimbat deja antrenorul. La începutul ăsta de campionat s-au schimbat deja foarte mulți antenori”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News