INTERVIU Ionuț Șerban: ”Cred că am cunoscut peste 200 de jucători la Dinamo. Am aflat de acea clauză când am început să nu mai prind lotul”
Ionuț Șerban (27 de ani) a scăpat de contractul care l-a ținut ”prizonier” la Dinamo. A plecat din ”Ștefan cel Mare” de mai bine de un an și jumătate, iar acum are o nouă provocare în carieră.
- Ionuț Șerban joacă în Liga 3: ”Am vrut să reintru în circuit, să am meciuri”
- ”La Dinamo am avut de două ori prima zi”
- Ionuț Șerban: ”Am aflat de acea clauză când am început să nu mai joc”
- ”La Dinamo cred că am cunoscut peste 200 de jucători”
- ”Șiman și cei de la Dinamo pasau mingea de la unul la celălalt”
- ”Mă așteptam să se ajungă aici. Era tot timpul o nesiguranță”
Mijlocașul joacă la CS Blejoi, în Seria a 5-a din Liga 3. Este lider detașat cu echipa sa, la 11 puncte distanță de următoarea clasată, dar promovarea este pusă sub semnul întrebării din cauza problemelor de ordin administrativ.
Șerban a vrut o nouă experiență, la o echipă care i-ar putea da mai multe șanse. Fostul dinamovist a vorbit pe larg despre perioada petrecută la gruparea ”roș-albă”, unde a jucat timp de aproape opt ani.
Clauza din contractul lui Dinamo cu Sportul Studențesc, potrivit căreia ”câinii” s-ar fi obligat să-i plătească lui Vasile Șiman un milion de euro dintr-un viitor transfer al lui Șerban, nu i-a permis mijlocașului să plece la o echipă la care putea primi mai multe minute în teren.
Ionuț Șerban joacă în Liga 3: ”Am vrut să reintru în circuit, să am meciuri”
Cum e la noul tău club? Ai aproape un an de când joci la CS Blejoi.
Da, sunt din martie 2022, de când mi-am revenit complet după accidentare. E în regulă, am avut un început de sezon bun, suntem la 11 puncte de locul doi. Lucrurile merg bine, doar că nu se dorește promovarea în momentul de față.
De ce?
Nu știu să zic, sincer... sunt probleme administrative. Având în vedere că este o echipă susținută de administrația publică, mai sunt și alte lucruri pe lângă club care primează. Practic, suntem calificați matematic în play-off cu câteva etape înainte de finalul campionatului regulat.
Ce te-a făcut să accepți oferta de acolo?
A jucat un rol important și faptul că sunt aproape de casă, dar am vrut să reintru în circuit, să joc din nou, să am meciuri. A fost cea mai bună opțiune la momentul acela. Deși nu erau chiar foarte multe opțiuni, dar aș mai avut și alte locuri în care aș fi putut să merg. Am ales, în primul rând, pentru că-l cunoșteam pe Cristi Vlad. El m-a contactat. Și faptul că este aproape de casă este chiar un bonus.
- Născut la Băicoi, în județul Prahova, Ionuț Șerban a făcut pasul la Sportul Studențesc în 2011, de la CS Chimia Brazi.
Care sunt primele lucruri care îți vin în minte atunci când îți amintește cineva de Sportul Studențesc?
Păi eu la Sportul Studențesc am făcut, practic, pasul în fotbalul mare, am debutat în Liga 1. Sportul Studențesc m-a scos în văzul fotbalului Ligii 1, practic. Am amintiri frumoase de la Sportul, aveam 16 ani, a fost o perioadă frumoasă. Păcat că situația de acolo s-a degenerat în timp și nu s-a putut face performanță în continuare. Era un grup foarte bun, cu jucători cu experiență, jucători tineri, cred că ar fi putut merge pe un drum bun. Dar știi cum e, în România, în fotbal cel puțin, performanța nu primează întotdeauna.
Ai prins acea perioadă cu ”Gașca nebună”?
Da, pe final. Deja începuse să se spargă ”gașca” atunci când am ajuns eu. Dar erau Curelea, Ferfelea, Varga, Farmache...
Cine ți-a fost coleg de cameră acolo?
Vali Lazăr. El venise cu jumătate de an înaintea mea, după care am venit și eu. De la Chimia Brazi am plecat amândoi și am stat cu el.
”La Dinamo am avut de două ori prima zi”
Cum ai aflat că vrea să te transfere Dinamo?
A fost perioada aceea în care jucătorii n-au mai fost plătiți, majoritatea aveau memorii depuse. A fost foarte ciudat, mai ales pentru mine, aveam 16 ani. Majoritatea jucătorilor au vrut să plece, nu erau lăsați să plece chiar oricum, având în vedere că nu-și primise salariile de câteva luni, poate unii de un an sau doi. Eu am fost contactat de Constantin Anghelache și prin domnul Ionel Augustin, care era antrenor la lotul național de juniori atunci... ei mi-au spus că mă doresc la Dinamo.
De prima zi la Dinamo îți amintești?
Eu am avut de două ori prima zi. A fost prima dată când am venit, mă antrenam separat pentru că încă nu se soluționase problema cu Sportul Studențesc, încă nu se stabilise dacă sunt liber de contract. După care am primit acordul să plec cu Dinamo în cantonament în Anglia, am plecat cu ei și a trebuit să mă întorc și iar m-am antrenat separat o perioadă, pentru că nu se soluționase situația cu contractul. Abia în septembrie sau octombrie s-a soluționat transferul.
Cine a fost antrenorul cu care te-ai înțeles cel mai bine în toți acești ani la Dinamo?
Bine m-am înțeles cu toți, nu am avut conflicte. Doar că de unii antrenori m-am simțit mai apropiat, vorbeau mai mult cu mine, îmi dădeau încredere. Cred că au fost cam trei: domnul Mircea Rednic, Flavius Stoican și domnul Andone. Cam cu ei am avut cea mai bună colaborare. Și bineînțeles cu domnul Mulțescu. Dânsul a fost primul meu antrenor la Dinamo.
Și la polul opus?
La polul opus nu știu ce să zic. Nu pot să spun că cineva a avut ceva special cu mine ca să spun că nu m-am înțeles bine. Doar că în perioada unor antrenori, pur și simplu, am fost dat la o parte. Și vreau să cred că nu a fost decizia lor.
Dar a cui?
Cred că a fost decizia clubului, a celor care s-au ocupat de administrația clubului. N-au fost motive sportive, pentru că nu aș fi văzut de ce.
Crezi că din cauza situației tale contractuale?
Da, așa tind să cred.
Ionuț Șerban: ”Am aflat de acea clauză când am început să nu mai joc”
Când ai semnat cu Dinamo, știai de acea clauză?
Când am semnat cu Dinamo nu știam nimic de nicio clauză. Eu am aflat de acea clauză cred că după un an și jumătate sau doi ani. Chiar în perioada în care am început să nu mai joc, să fiu lăsat afară din lot. Atunci am aflat și eu, pentru că nu înțelegeam ce se întâmplă, de ce am jucat toate meciurile în primul an, după care am fost lăsat în afara lotului și n-am mai fost aproape deloc parte din echipă.
Cred că ai primit 1.000 de întrebări legate de acea clauză în toți acești ani.
Da, doar că acea clauză... eu, practic, eram undeva la jumătate. Eram între Dinamo și Vasile Șiman, era o decizie care le aparținea lor. La ei era decizia care mă influența pe mine. A fost cel mai rău lucru pentru mine, pentru că nu puteam face nimic. Am încercat să plec împrumut la alte echipe, nu s-a putut, nu s-au înțeles ei. Pentru mine, au fost câțiva ani în care am avut doar de pierdut.
Te-ai gândit în primii ani la Dinamo că ai putea să ajungi în această situație?
Nimeni nu cred că ar putea să se gândească la asta. Mai ales când ai 16-17 ani, debutezi la 16 ani în Liga 1, după care joci destul de constant în Liga 1... nu cred că te gândești la așa ceva, să ajungi în situația în care vei intra doar ca să bifezi cele zece meciuri și să nu poți să-ți depui memoriu... sau, mă rog, zece la sută din totalul meciurilor dintr-un sezon.
- 77 de meciuri a prins Ionuț Șerban la Dinamo. Singurul gol pe care l-a înscris a fost într-un meci cu Astra Giurgiu, disputat pe 20 aprilie 2014 și câștigat de ”câini” cu 2-0.
E greșit dacă spui că acea clauză ți-a influențat decisiv cariera?
Nu, nu cred că e greșit. Bine, nu pot să spun că asta a fost în totalitate problema. Poate și eu am luat unele decizii greșite în unele momente, dar cred că destul de mult a influențat și această clauză. Poate dacă ar fi fost un contract obișnuit, aș fi putut rezolva altfel lucrurile. Dacă aș fi văzut că nu mai sunt dorit, așa cum am și văzut și am încercat să plec măcar împrumut, dacă nu de tot, poate lucrurile ar fi avut o altă întorsătură. Așa, fiind blocat, nejucând, este destul de greu să poți să faci ceva atunci când nu joci.
”La Dinamo cred că am cunoscut peste 200 de jucători”
Ai avut oferte de la alte cluburi din prima ligă?
Da, au fost oferte. Într-o perioadă știu că a fost de la Iași, la un moment dat a fost și Petrolul, tot Cristi Vlad mă sunase. Dar de fiecare dată ne-am blocat la situația contractuală.
Îmi amintesc că jucătorii care se întorceau la Dinamo chiar glumeau pe seama faptului că s-a schimbat tot lotul și doar tu ai rămas acolo...
Da, păi chiar glumeam și eu că în perioada în care am fost la Dinamo, cred că am cunoscut peste 200 de jucători (n.r. - râde).
Și te afectau glumele astea?
Nu, nu mă afectau. Nu era ceva ce ar fi depins de mine, ceva ce puteam să schimb eu cu o decizie. Dacă puteam să fac asta, aș fi făcut-o.
A fost un moment în care ai răbufnit și chiar ai făcut tot posibilul ca să pleci?
Da, eu am vrut să fac acest lucru din momentul în care am văzut că nu mai joc. Le-am spus celor din club să merg măcar împrumut să joc. OK, am înțeles, sunt tânăr, poate pe viitor se poate lua o sumă de bani sau nu știu cum gândeau ei, ce strategie aveau. Doar că nejucând, nu mai vedeam nicio strategie.
”Șiman și cei de la Dinamo pasau mingea de la unul la celălalt”
Te-ai gândit vreodată să discuți personal cu domnul Șiman?
Dar am avut multe discuții personale cu domnul Șiman. Doar că dânsul îmi spunea că decizia este la cei de la Dinamo, iar cei de la Dinamo îmi spuneau că decizia este la Șiman. Adică ei, practic...
Pasau mingea de la unul la celălalt.
Exact. Doar că decizia trebuia să fie de comun acord, nu era la o singură parte.
Treci des pe la București?
În ultimul timp nu chiar așa des, dar trec.
Presupun că te mai întâlnești cu fanii lui Dinamo pe stradă. Ce reacții întâmpini? Cu ce imagine au rămas despre tine?
Sincer, nu am întâlnit niciodată până acum un suporter dinamovist care să-mi reproșeze ceva. Doar în mediul online, unde găsim toate opiniile. Acolo normal că am întâlnit. În viața de zi cu zi niciodată nu m-am întâlnit cu un suporter care să-mi reproșeze ceva. Din contra, unii mi-au spus că le-ar fi plăcut să joc mai mult. Chiar n-am avut niciodată vreo reacție negativă. În mediul online am avut destule.
”Mă așteptam să se ajungă aici. Era tot timpul o nesiguranță”
Rămâi dinamovist chiar și după ce s-a întâmplat?
Da, normal, Dinamo a fost primul meu club mare din Liga 1 la care am vrut să fac performanță. Asta nu înseamnă că are clubul vreo vină. Le-am spus-o tuturor celor care m-au întrebat dacă m-aș mai întoarce la Dinamo. Practic, clubul nu are nicio vină. La oamenii care îl conduceau, acolo era problema.
Te așteptai ca Dinamo să ajungă în această situație?
Într-un fel, da. Am văzut cum au decurs lucrurile în ultimii ani petrecuți acolo și într-un fel sau altul mă așteptam să se ajungă aici. Chiar mai devreme. Cred că în ultimii mei doi ani am stat cu emoții de la jumătatea sezonului. Nu neapărat din punct de vedere sportiv cât administrativ, financiar. Era tot timpul o nesiguranță, nu știai ce se întâmplă mâine, dacă putem să ne mai antrenăm la Săftica, dacă putem să jucăm pe Dinamo. Unde ne antrenăm... era dificil să te concentrezi doar pe fotbal.
- Ionuț Șerban are două selecții la naționala U21 a României, unde a fost coleg de echipă cu jucători precum Valentin Cojocaru, Alex Mitriță, Steliano Filip, Iulian Cristea, Florin Tănase sau Dorin Rotariu.
- Gheorghe Mulțescu (de trei ori), Flavius Stoican (de trei ori), Mircea Rednic (de trei ori), Ioan Andone, Cosmin Contra (de două ori), Vasile Miriuță, Florin Bratu, Claudiu Niculescu, Eugen Neagoe, Dusan Uhrin, Adrian Mihalcea și Ionel Gane sunt antrenorii pe care i-a avut Ionuț Șerban la Dinamo în cei opt ani petrecuți la club.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News