Își pierde Hagi marcatorul? Prima reacție de la Fiorentina
Louis Munteanu (20 de ani) își încheie împrumutul de la Farul Constanța și ar trebui să revină la Fiorentina, formație de care aparține.
Munteanu, produs al Academiei Hagi, a fost împrumutat de Fiorentina la Farul în vara anului trecut. Atacantul născut la Vaslui a traversat o formă excelentă la formația dobrogeană, cu 8 goluri marcate și 6 pase decisive în cele 27 de meciuri jucate.
Fiorentina îl laudă pe Louis Munteanu
După cucerirea titlului, Gică Hagi a anunțat că Farul va discuta cu Fiorentina pentru a vedea dacă poate obține un nou împrumut al lui Munteanu. Totuși, formația din Serie A ar putea să nu țină cont de dorința "Regelui".
Joe Barone, președintele Fiorentinei, a acordat un interviu în care a lăudat performanțele lui Munteanu din România, lăsând de înțeles că italienii s-ar putea baza pe el în sezonul următor.
"Trebuie să vedem ce jucători avem la dispoziție și cum ne putem îmbunătăți. Am crescut la nivelul golurilor marcate. Sigur, există oameni care spun că golurile înscrise în Conference League nu sunt la fel ca cele din Champions League.
În atac avem câțiva jucători importanți, care cresc, precum Munteanu, care a câștigat titlul în România și joacă pentru naționala de seniori", a spus Barone, potrivit TMW.
"Munteanu este un exemplu de jucător interesant pe care îl avem sub contract", a adăugat Barone.
Louis Munteanu: "Nu văd să joc la altă echipă din România în afară de Farul"
Atacantul a dezvăluit că și-ar dori să mai continue încă un sezon la Farul Constanța, fiind singura echipă din România la care i-ar plăcea să joace.
"Nu știu dacă mă întorc la Fiorentina. Cred că zilele astea o să se discute, nu știu nimic momentan. Ce o să fie mai bine pentru mine, asta îmi doresc. Sincer să fiu nu cred că a fost adevărat interesul celor de la FCSB. A fost mai mult așa, o strategie pentru că aveam și meciul cu ei.
Nu cred că este adevărat. Nu văd să joc la altă echipă din România în afară de Farul. Aici sunt de mic copil, sunt iubit și mă simt foarte bine", a spus fotbalistul, pentru Fanatik, în urmă cu două săptămâni.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News