Italienii au vorbit despre cazul fotbalistului dorit de Gigi Becali și Dan Șucu: ”Ceva se întâmplă în culise!”
Louis Munteanu este unul dintre cei mai urmăriți atacanți români, chiar dacă fotbalistul de 21 de ani nu face parte din lotul României pentru EURO 2024, competiție ce va fi transmisă în direct pe PRO TV, Pro Arena și VOYO.
Legitimat la Fiorentina, în ultimele două sezoane, atacantul a evoluat sub formă de împrumut la Farul Constanța, sub ”bagheta” lui Gică Hagi. Louis Munteanu a impresionat în primul sezon și a devenit campion alături de formația de la malul mării.
”Fiorentina își plănuiește viitorul fără Louis Munteanu!”
A doua stagiune petrecută alături de constănțeni nu a fost la fel de bună, însă fotbalistul a continuat să impresioneze și a ajuns pe lista lui FCSB și a lui Rapid. Gigi Becali a recunoscut deja că a negociat cu șefii de la Fiorentina, iar conducerea Rapidului nu s-a ferit să recunoască faptul că ar dori să îl transfere pe atacantul de 21 de ani.
În ceea ce îl privește pe Louis Munteanu, fotbalistul a declarat la finalul acestui sezon că și-ar dori să reușească să se impună la Fiorentina, însă italienii nu consideră că acest lucru este posibil. Jurnaliștii italieni au vorbit despre situația lui Louis Munteanu și au recunoscut că, deși și-ar dori să îl vadă pe atacantul român și în echipamentul formației viola, șefii Fiorentinei au luat deja o decizie în privința lui, iar viitorul lui Louis Munteanu este departe de echipa din Serie A.
”Louis Munteanu va ajunge în cantonamentul echipei și probabil îi va surprinde pe unii, dar pare că Fiorentina își plănuiește deja viitorul fără el. Ne-ar plăcea să îl vedem luptându-se pentru un loc pe bancă, dar nu credem că acest lucru se va întâmpla. Pare că ceva se întâmplă în culise, pentru că el arată că este capabil în atac, chiar dacă nu marchează mult”, au scris cei de la Viola Nation.
- 1,8 milioane de euro este cota de piață a lui Louis Munteanu, potrivit Transfermarkt.
Gigi Becali: ”Eu am făcut oferta pentru Louis Munteanu de trei săptămâni!”
”În cazul lui Louis Munteanu nu știu ce vă pot spune, n-am primit nici la ora asta un răspuns. Nimic, nimic, nimic! De trei săptămâni am făcut oferta.
Nu mă interesează, eu am făcut oferta și gata, aștept. Orice jucător care nu se antrenează cu noi, la revedere! Asta e, jucăm cu ce avem și punct”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News