Cotat la 2,8 milioane de euro de site-urile de specialitate, internaționalul român se află de patru ani la echipa din Serie A, unde mai are contract valabil până la finele stagiunii 2026/27.
Italienii sunt sinceri: ”Are avantaj în fața lui Valentin Mihăilă”
Pentru Parma urmează meciul cu Genoa de luni, 4 noiembrie, de la ora 19:30, din etapa #11. Cele două se vor întâlni pe ”Stadio Ennio Tardin” din Parma.
Cu trei zile înainte de partidă, TuttoMercatoWeb a evidențiat faptul că Valentin Mihăilă ar putea rămâne pe banca de rezerve. ”Cancellieri are avantaj față de Almqvist și Mihăilă”.
Matteo Cancellieri a fost adus de Parma în august sub formă de împrumut de la SS Lazio. A evoluat deja în 9 apariții din campionat, unde a reușit să-și treacă numele pe tabela de marcaj o singură dată.
Rămâne de văzut dacă Fabio Pecchia îl va prefera în cele din urmă pe Matteo Cancellieri în locul lui Valentin Mihăilă.
Cât despre Dennis Man, TuttoMercatoWeb a scris că va fi titular în banda dreaptă.
Dennis Man și Valentin Mihăilă, lăudați de presa din Italia după Juventus - Parma 2-2
Mihăilă a fost apreciat pentru "jocul de sacrificiu" și pentru "mobilitatea obișnuită": "I-a dat o mână de ajutor lui Coulibaly și de multe ori a venit la dublaj. A participat inclusiv la al doilea gol", a scris TMW despre fostul jucător de la Universitatea Craiova, pe care l-a notat cu 6,5.
Tot cu 6,5 a fost notat și Man, lăudat pentru calitățile sale tehnice. "Priviți doar cum a finalizat la perfecțiune acțiunea de la golul al doilea reușit de Parma", au scris italienii.